Băluţă, despre bugetul pe 2026: Are deficienţe.Parlamentarii PSD vor corecta aceste neajunsuri

Autor: Mediafax Postat la 14 martie 2026 7 afişări

Vicepreşedintele PSD, Daniel Băluţă, a criticat dur proiectul de buget depus de guvernul condus de Ilie Bolojan. Potrivit lui Băluţă, proiectul conţine foarte multe deficienţe, astfel parlamentarii PSD vor depune amendamente pentru corectarea acestora.

Băluţă, despre bugetul pe 2026: Are deficienţe.Parlamentarii PSD vor corecta aceste neajunsuri

„PSD a făcut eforturi deosebite pentru acest buget, însă, din păcate, în forma în care el se prezintă astăzi, în niciun caz nu evidenţiază o viziune social-democrată”, anunţă Băluţă.

Potrivit primarului Sectorului 4, parlamentarii social-democraţi vor depune în decursul săptămânii viitoare pentru a corecta deficienţele bugetului propus de Guvern.

„Ceea ce vă garantez este că în Parlament aceste neajunsuri vor fi corectate de Partidul Social Democrat, iar bugetul nu poate să treacă în această formă. Dacă mai stă mult, n-o să mai facem nimic nici anul acesta. Ca atare, deficienţele pe care le-am constatat în această lege a bugetului ne-am propus să le corectăm în Parlament, pentru că prin forţa pe care grupul nostru o are sunt convins că va reuşi să corecteze toate lipsurile pe care acest buget le are”, transmite Băluţă.
Printre deficienţă, Băluţă a identificat măsurile sociale promise de PSD. „măsurile de protecţie socială, pachetul social pe care l-am promis şi care este complet subfinanţat reprezintă o prioritate pentru Partidul Social Democrat”.

Acesta a anunţat că o listă completă cu modificările pe care le va cere formaţiune ava fi anunţată după o reuniune internă.

„După Consiliul Politic Naţional, sunt convins că veţi primi suma amendamentelor pe care Partidul Social Democrat le va face la bugetul României”, spune Băluţă.

De asemenea, edilul a profitat de ocazie pentru a lansa un nou val de atacuri la adresa premierului Bolojan: „A durat patru luni de zile până când acest om care frânează dezvoltare a României, pe numele dânsului, Ilie Bolojan, a reuşit de-abia ieri să adopte creşterea salariului minim pe economie. Discutăm despre un om care nu a ţinut cont niciodată de nevoile persoanelor cu dizabilităţi, preferând în contrapartidă, să ofere bani pentru a juca la bursă”, transmite Daniel Băluţă.

Daniel Băluţă a precizat că PSD nu intenţionează să renunţe la participarea în coaliţia de guvernare. „Una este coaliţia şi alta este Bolojan. Nimeni nu a spus că nu dorim să continuăm într-o coaliţie, dar, aşa cum v-am spus şi repet, o astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care, din păcate, şi-a dovedit limitele, incapacitatea de a dialoga, lipsa de empatie şi mai ales această această calitate şi pun ghilimele de rigoare, de a frâna, ori ceea ce ţine de PSD”.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
băluţă,
buget,
GALA Women in Power 2026
COVER STORY. Priorităţi de bancher

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.