Avionul Germanwings prăbuşit în Franţa avea o vechime de 25 de ani

Autor: Iuliana Enache Postat la 24 martie 2015 38 afişări

Avionul Airbus A320 care s-a prăbuşit marţi în sudul Franţei, cu 148 de persoane la bord, a fost dat în folosinţă la 29 noiembrie 1990, relatează Les Echos, în pagina electronică.

Prin urmare, avionul era destul de vechi comparativ cu vârsta medie de nouă ani a flotei Lufthansa, comentează cotidianul francez.

Acesta este primul accident care implică un avion al companiei Germanwings, filiala low-cost a Lufthansa. Pentru compania mamă este însă al treilea accident de acest tip. În 1993, Lufthansa a pierdut un avion Airbus A320 în Polonia.

Accidentul de marţi este cel mai grav produs pe teritoriul francez din 2000. Anterior, prăbuşirea unui avion Concorde la Gonesse în 25 iulie 2000 s-a soldat cu 113 morţi. Acesta este al patrulea avion A320 prăbuşit în Franţa. Ultimul a fost în noiembrie 2008, un A320 al XL Airways, care s-a scufundat în mare. În 1992, prăbuşirea unui avion A320 în apropiere de Strasbourg a provocat moartea a 87 de persoane.

În plus, A320 este modelul Airbus cel mai vândut, în peste 5.000 de exemplare, şi tot atâtea comenzi încă neonorate. De la darea sa în funcţiune în 1998, 22 de avioane A320 s-au prăbuşit în întreaga lume. Ultimul era un A320 al AirAsia la începutul anului. Acesta este şi avionul cel mai folosit de companiile low cost.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANŢA,
GERMANWINGS,
ACCIDENT
/actualitate/avionul-germanwings-prabusit-in-franta-avea-o-vechime-de-25-de-ani-14046181
14046181
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.