Avertismentul făcut de guvernatorul unei dintre cele mai importante bănci din lume: peste 15 milioane de locuri de muncă vor dispărea

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 15 decembrie 2016 10059 afişări

Avertismentul făcut de guvernatorul unei dintre cele mai importante bănci din lume: peste 15 milioane de locuri de muncă vor dispărea

Mark Carney, Guvernatorul Băncii Angliei, a avertizat recent că peste 15 milioane de britanici ar putea rămâne fără slujbă ca urmare a unui proces tot mai accentuat de automatizare. Astfel, spune Carney, meserii precum cea de contabil ar putea dispărea complet în viitor, activităţile fiind derulate de către roboţi.

"Provocarea fundamentală, pe lângă beneficiile evidente, este că fiecare revoluţie tehnologică distruge slujbe şi vieţi - prin urmare identităţi - cu mult înainte de a crea unele noi", a spus Carney.

Nu este primul avertisment în această direcţie: Forumul Economic Internaţional (WEF) a lansat la finele anului trecut, în vederea întâlnirii anuale de la Davos din ianuarie 2016, un studiu numit "Viitorul locurilor de muncă", în cadrul căruia explică fenomenul de automatizare a posturilor. Mai exact, autorii documentului arată că până la finalul anului 2020 peste 7 milioane de locuri de muncă vor dispărea, sarcinile respective fiind preluate de roboţi şi maşini automate.

Interesant este că femeile vor avea mai mult de suferit din această cauză. În primul rând, explică autorii studiului, roboţii vor prelua sarcini din administraţie, acestea fiind în prezent îndeplinite mai mult de femei.

În al doilea rând, chiar dacă se estimează că alte 2 milioane de locuri de muncă vor fi create până în 2020, majoritatea acestora va fi în domenii precum programarea, arhictura sau ingineria, în care bărbaţii ocupă marea parte a forţei de muncă.

În grupul de domenii numit STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică), raportul dintre femei angajate şi bărbaţi angajaţi este de 1 la 4. "Faptul că am identificat această problemă înseamnă o oportunitate unică de a rezolva diferenţele de gen din piaţa muncii", a explicat Saadia Zahidi, reprezentant al WEF. "Dacă nu găsim o soluţie, este foarte probabil să ne confruntăm cu o inegalitate a veniturilor în întreaga societate."

Sunt roboţii pe punctul de a ne fura locurile de muncă? Este destinul muncitorilor umani să devină depăşiţi? Acest subiect este dezbătut de peste 100 de ani de economişti, care au creat chiar un termen special - Erezia Ludită - referindu-se la artizanii din ţesătoriile Angliei secolului XIX, care s-au opus utilajelor noi pentru că reduceau nevoia de mână de lucru. În prezent, o tendinţă la fel de înspăimântătoare apare. Aproape neobservată, puterea de calcul a computerelor creşte expo-nenţial şi accelerează eforturile de mecanizare a forţei de muncă, scrie Federico Pistono în comentariul "Roboţii îţi vor fura locul de muncă, dar e în regulă: Cum să supravieţuieşti colapsului economic şi să fii fericit", pentru CNBC.

Teoriile economice convenţionale sugerează că pentru fiecare loc de muncă eliminat de tehnologie apar noi locuri de muncă şi noi sectoare economice, situaţie care a fost confirmată de-a lungul timpului. Când oamenii au părăsit fermele, au început să lucreze în fabrici, iar când a început mecanizarea fabricilor, s-au dezvoltat serviciile.

În prezent însă, şomajul tehnologic, termen folosit pentru a descrie Înlocuirea permanentă a muncii umane de către maŞini, ro-boţi şi algoritmi, pare tot mai real, iar rădăcinile se află în natura exponenţială a tehnologiei.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.