Avertisment de răsunet: China cumpără tot! În plină pandemie, chinezii vor să ia tot. ”Există un risc real”

Autor: Alex Ciutacu Postat la 15 aprilie 2020 5655 afişări

Avertisment de răsunet: China cumpără tot! În plină pandemie, chinezii vor să ia tot. ”Există un risc real”

Guvernele din Europa ar trebui să cumpere participaţii în companii pentru a elimina ameninţarea ca acestea să fie preluate de China, a avertizat Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă, întrucât Bruxelles-ul încearcă să protejeze businessurile europene în faţa crizei COVID-19, potrivit FT.

Bruxelles-ul lucrează deja la o serie de propuneri prin care le oferă ţărilor din Uniunea Europeană puteri sporite pentru ca acestea să blocheze tranzacţii iniţiate de companii de stat, care ar afecta mediul concurenţial.

„Nu avem nicio problemă ca statele să acţioneze ca participanţi la piaţă dacă e nevoie – să cumpere acţiuni în companii, atunci când vor să oprească astfel de preluări”, a spus Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă şi vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene.

Companiile europene au fost întotdeauna în vizorul chinezilor, însă declinul economic rapid cauzat de pandemia de COVID-19 a generat reduceri masive în preţul acţiunilor acestora, ceea ce atrage atenţia chinezilor.

„Este foarte important să înţelegem că există un risc real ca businessurile să fie achiziţionate. Situaţia arată că trebuie să lucrăm intens. Este una dintre priorităţile noastre”, a spus Vestager.

Totuşi, ea le cere statelor să nu ia măsuri grăbite, necalculate şi încurajează ca soluţie principală un mediu legislativ neprietenos care să intimideze cumpărătorii din afara Europei.

„Oamenii sunt bineveniţi să facă business în Europa, dar nu prin mijloace concurenţiale nedrepte”, a spus ea.

După ce Germania şi Franţa au cerut în mod repetat un cadru de reglementare care să echilibreze nivelul de joc dintre europeni şi chinezi, Vestager a anunţat luna trecută că va lansa o serie de propuneri în acest sens în luna iunie.

Reglementarea ar viza corporaţiile deţinute sau controlate de guverne non-UE, pentru a adresa temerile legate de faptul că puterea financiară cu care vin acestea le acordă un avantaj nedrept faţă de competitorii din Europa.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.