Autostrada Transilvania: 80 de kilometri într-un deceniu şi sectoarele date în folosinţă separate între ele

Postat la 02 martie 2019 58 afişări

Autostrada Transilvania, deschisă circulaţiei în urmă cu aproape zece ani, are, după un deceniu, mai puţin de 80 de kilometri, însă cele două sectoare date în folosinţă nu sunt legate între ele. CNAIR spune că anul acesta se va circula pe un sector continuu de peste 100 km.

Autostrada Transilvania: 80 de kilometri într-un deceniu şi sectoarele date în folosinţă separate între ele

Primul tronson din Autostrada Transilvania a fost deschis circulaţiei în urmă cu aproape zece ani, măsurând atunci 42 de kilometri. După un deceniu, autostrada are mai puţin de 80 de kilometri, însă cele două sectoare date în folosinţă nu sunt legate între ele.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere susţine că până la sfârşitul anului se va circula continuu pe cel puţin 100 de kilometri de autostradă.

Primii o sută de kilometri de autostradă pe care se va putea circula continuu.

Toate speranţele ardelenilor de a circula pe un tronson continuu de peste o sută de kilometri se leagă de finalizarea, anul acesta, a secţiunilor aflate între Câmpia Turzii şi Ungheni. Aşa ar ajunge Autostrada Transilvania să fie o „autostradă în toată puterea cuvântuluI”, după cum explică şi purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.

Astfel, dacă în prezent cel mai lung tronson continuu din Autostrada Transilvania măsoară aproximativ 61 km (între Câmpia Turzii şi Nădăşelu), la finele acestui an ar urma să aibă aproximativ 108 km şi să lege Nădăşelu de Ungheni.

„Este o bornă”, recunoaşte Alin Şerbănescu.

De altfel, CNAIR susţine că până la sfârşitul anului vor fi deschişi în total alţi 38.9 km din Autostrada Transilvania: loturile 2 şi 3 din secţiunea Ogra - Câmpia Turzii şi subsecţiunea Biharia – Borş din Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş.

Estimările CNAIR sunt nerealiste, susţine însă Asociaţia Pro Infrastructură, care argumentează cu stadiul lucrărilor din teren, urmărite şi fotografiate de membrii comunităţii.

Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.