Autostrada Moldovei generează bani: la 16 mld. de lei s-au ridicat anul trecut afacerile lui Dorinel Umbrărescu în construcţii
Dorinel Umbrărescu a ajuns la afaceri de 16 mld. lei anul trecut cu cele trei firme care construiesc autostrada Moldovei, în creştere faţă de 14,3 mld. lei anul anterior.
Spedition UMB, Tehnostrade şi Sa&Pe Construct sunt nume deja consacrate de ani de zile pe şantierele din toată ţara şi au fost implicate în proiecte mari de infrastructură din România. Companiile au ca proiect construcţia autostrăzii 7, cea care va lega Moldova de Capitală
Datele publicate recent la Ministerul de Finanţe arată că Spedition UMB a atins afaceri de 6,1 mld. lei, în creştere cu 23,2% şi un profit net record de 316 mil. lei, faţă de 81,7 mil. lei in 2024, potrivit mfinante.ro.
Pe de altă parte, SA&PE Construct a avut afaceri de 5 mld. lei anul trecut, în uşoară creştere, şi un profit net de 300 mil. lei, faţă de 229 mil.lei anul anterior, arată aceiaşi sursă.
Compania Tehnostrade din Bacău, controlată de Dorinel Umbrărescu, a raportat anul trecut o cifră de afaceri de circa 4,9 mld. lei, în creştere faţă de 4,3 mld. lei anul anterior, arată datele de pe mfinante.ro. Şi profitul net a crescut la 506 mil. lei, faţă de 417 mil.
lei anul anterior. Compania avea 6.748 de angajaţi.
În 2024, omul de afaceri a ajuns la afaceri totale de 14,3 mld. lei cu cele trei firme, care fac A7, faţă de 8,8 mld. lei anul anterior, potrivit calculelor ZF.
Originar din Tănăsoaia, Vrancea, Dorinel Umbrărescu şi-a clădit businessurile în judeţul vecin, Bacău. A început să facă afaceri cumpărând două camioane pe care le-a folosit pentru a realiza transporturi internaţionale.
Datele arată că în ultimii ani topul constructorilor a fost dominat de companiile Spedition UMB, SA PE Construct şI Tehnostrade din Bacău.
Pe piaţă, în funcţie de contractele publice câştigate, unele firme din construcţii au crescut ca Făt Frumos în ultimii ani, cu afaceri ce s-au dublat sau chiar triplat, acestea fiind cele mai dinamice din piaţă, în timp ce altele au dispărut.
Pe piaţa de construcţii, asocierele între marii jucători a devenit noul trend, ceea ce le permite firmelor locale să câştige proiecte de miliarde, deşi în alte situaţii aceştia sunt concurenţi direcţi.
Deblocarea marile proiecte de infrastructură, noile apeluri pe fonduri europene vor susţine şi mai mult dezvoltarea acestui sector.
Datele arată că cele mai multe firme din construcţii la nivel naţional (44.766, adică 48% din total) activează în domeniul lucrărilor de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, iar cele mai puţine (79, adică mai puţin de 1% din total) în construcţia de poduri şi tuneluri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













