Aurul sparge toate recordurile: Preţul depăşeşte pragul psihologic de 4.100 de dolari uncia, pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA şi China şi al aşteptărilor privind relaxarea politicii monetare americane

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 14 octombrie 2025 20 afişări

Aurul sparge toate recordurile: Preţul depăşeşte pragul psihologic de 4.100 de dolari uncia, pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA şi China şi al aşteptărilor privind relaxarea politicii monetare americane

Preţul aurului a atins marţi un nou record istoric, depăşind 4.100 de dolari uncia, impulsionat de aşteptările tot mai mari privind o reducere a dobânzii de referinţă de către Rezerva Federală (Fed) şi de intensificarea cererii pentru active considerate „refugii sigure”, în contextul tensiunilor comerciale reînnoite dintre Statele Unite şi China, scrie Reuters.

Pe piaţa spot, aurul a urcat cu 0,6%, ajungând la 4.132,89 dolari uncia la ora 09:50 GMT, după ce mai devreme în sesiune atinsese un maxim istoric de 4.179,48 dolari.

De la începutul anului, preţul metalului preţios a crescut cu 57%, depăşind pentru prima dată pragul simbolic de 4.100 de dolari, susţinut de o combinaţie de incertitudini geopolitice şi economice, de aşteptările privind scăderea ratelor dobânzilor, de achiziţiile masive ale băncilor centrale şi de intrările consistente în fondurile tranzacţionate la bursă (ETF-uri).

„Reînnoirea temerilor legate de un posibil război comercial global a împins aurul peste pragul psihologic de 4.100 de dolari”, a explicat Han Tan, analist-şef de piaţă la Nemo.money. „Următoarea etapă de creştere, spre zona de mijloc a intervalului 4.000–5.000 de dolari, ar putea depinde de semnalele dovish ale Rezervei Federale la şedinţa FOMC din această lună.

Între timp, preşedintele american Donald Trump urmează să se întâlnească cu liderul chinez Xi Jinping la sfârşitul lunii octombrie, în Coreea de Sud, potrivit secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent.

În timp ce negocierile comerciale dintre cele două mari economii se intensifică, Washingtonul şi Beijingul se pregătesc să impună taxe portuare asupra companiilor de transport maritim, măsură care va afecta fluxurile de mărfuri de la jucării de Crăciun până la ţiţei.

Analiştii de la Bank of America şi Société Générale anticipează că preţul aurului ar putea atinge 5.000 de dolari uncia până în 2026, dacă tendinţele actuale de cerere şi volatilitate globală se menţin.

Pe piaţa metalelor preţioase, argintul a scăzut cu 2,5%, la 51,01 dolari uncia, după ce anterior atinsese un record de 53,60 dolari, stimulat de aceleaşi factori care au impulsionat aurul, dar şi de tensiunea crescută de pe piaţa spot din Londra.

„Aşa-numitul short squeeze de la Londra a fost catalizatorul evident al noului maxim al argintului, într-un context în care investitorii mizau deja pe activele de refugiu”, a adăugat Tan.

Investitorii aşteaptă acum discursul preşedintelui Fed, Jerome Powell, programat pentru marţi la reuniunea anuală a NABE, în speranţa unor indicii suplimentare privind direcţia viitoare a politicii monetare americane.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.