Asociaţia Investitorilor în Real Estate: „Suntem pregătiţi pentru reîntoarcerea angajaţilor la birou”

Postat la 05 iunie 2020 179 afişări

Asociaţia Investitorilor în Real Estate: „Suntem pregătiţi pentru reîntoarcerea angajaţilor la birou”

Clădirile noastre de birouri au fost pregătite pentru reîntoarcerea angajaţilor la locul de muncă, în urma eforturilor considerabile de a implementa măsurile obligatorii în vigoare, de prevenţie în sănătatea publică. Urmărim în permanenţă şi cu mare atenţie toate informările oficiale ale autorităţilor. Suntem şi rămânem într-o continuă adaptare având ca scop principal sănătatea şi siguranţa oamenilor, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Investitorilor în Real Estate din România (AREI - Association of Real Estate Investors). Asociaţia Investitorilor în Real Estate este cea mai importantă organizaţie de acest fel din domeniul imobiliar din România. Având ca membri companii  ce dezvoltă proiecte în România, AREI aduce laolaltă cei mai semnificativi investitori, activi atât pe segmentul de birouri, cât şi pe cele de clădiri rezidenţiale, spaţii comerciale şi logistice.

Printre membrii AREI se găsesc cei mai mari şi mai relevanţi proprietari de clădiri de birouri, activi în ţara noastră. „Încă de la începutul lunii aprilie, revenirea în siguranţă la birou a fost preocuparea principală a asociaţiei şi fiecare membru în parte a lucrat la câte un plan de măsuri specifice. În acest context, am avut un dialog constructiv cu autorităţile competente, care ne-au acordat tot suportul lor pentru a contura un demers de pregătire în vederea reîntoarcerii la locul de muncă. Siguranţa şi sănătatea publică este şi va rămâne prioritatea zero pentru noi,” explică Antoanela Comşa, preşedintele Asociaţiei Investitorilor în Real Estate. Despre măsurile luate în clădirile noastre de birouri amintim următoarele: instalarea de panouri separatoare la recepţia clădirilor, igienizarea şi curăţarea conform protocoalelor impuse de autorităţile publice, utilizarea de stickere pe culoare, scări şi la intrări, marcarea orientativă în lifturi şi zonele de aşteptare, instalarea de dispensere cu substanţe de dezinfectare a mâinilor în toate zonele de acces în clădiri, în spaţiile comune, lângă uşile cu deschidere manuală şi în apropierea lifturilor, crearea de culoare şi zone speciale dedicate furnizorilor şi curierilor. „Totodată, în contextul în care, după data de 15 mai, angajaţii s-au întors, treptat – treptat la birou, înţelegem că unele preocupări ale celor care doresc să revină la locul de muncă sunt legate de transportul în comun. În acest sens, am pus la dispoziţia chiriaşilor noştri multiple opţiuni de parcare pentru mijloace alternative de transport, precum biciclete şi trotinete”, mai spun reprezentanţii asociaţiei. Despre AREI: Asociaţia Investitorilor în Real Estate (AREI - Association of Real Estate Investors) este cea mai importantă organizaţie de acest fel din domeniul imobiliar din România, care aduce laolaltă cei mai semnificativi investitori, activi atât pe segmentul de birouri, cât şi pe cele de clădiri rezidenţiale, spaţii comerciale şi logistice. Misiunea AREI este de a reprezenta, promova, susţine şi proteja interesele investitorilor din real-estate, membri ai asociaţiei, cu o concentrare constantă pe colaborări profesionale de înaltă anvergură atât în mediul privat, cât şi public, prin participarea şi contribuţia constantă în cadrul procedurilor de consultare publică. Înţelegând importanţa creării unor standarde înalte de lucru care să fie respectate de toţi membrii organizaţiei, AREI reuneşte 24 de companii inclusiv: AFI Europe România, Argo Capital Property, Bluehouse Capital, CA Immo Real Estate Management, Ceetrus România, Cordia România, CTP Invest, Estoria City, Forte Partners, Globalworth, GranVia România, Hercesa Imobiliara, Lion’s Head Investments, Mulberry Development, NEPI Rockcastle, Portico Investments România, Portland Trust, Professional Immo Partners, P3 Logistic Parks, S Immo România, Sonae Sierra România, Speedwell, Ţiriac Imobiliare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.