Ce arată raportul DSP Botoşani după controlul la spitalul municipal Mavromati: 7 ore niciun medic nu i-a acordat îngrijiri tinerei care ulterior a murit. Spitalul nu a prezentat inspectorilor protocolul

Autor: Georgiana Mihalache Postat la 22 august 2023 31 afişări

Ce arată raportul DSP Botoşani după controlul la spitalul municipal Mavromati: 7 ore niciun medic nu i-a acordat îngrijiri tinerei care ulterior a murit. Spitalul nu a prezentat inspectorilor protocolul

Raportul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani după controlul realizat la Spitalul municipal Botoşani, în care o tânără de 25 de ani a murit arată indiferenţa medicilor şi a personalului din spital, care timp de 7 ore nu au acordat nici un fel de îngrijire medicală pacientei.

„În intervalul orar 00.45 - 07.35, nu au fost consemnate în foaie investigaţii, intervenţii terapeutice şi manevre de îngrijire. La ora 07.35, s-a consemnat agravarea bruscă a stării generale şi pacienta a fost transferată la ATI unde i s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 40 de minute fără succes, la 8.20 declarându-se decesul.”, se arată în raportul realizat de DSP.

În plus, reprezentanţii spitalului nu au oferit, la cererea inspectorilor sanitari, protocolul privind gestionarea unor astfel de cazuri, mai spune DSP în raport.

Tânăra de 25 de ani a solicitat în mai multe rânduri intervenţia medicilor, acuzând „dureri groaznice”, potrivit mesajelor făcute publice de familia sa după tragedie. Niciun medic nu a răspuns rugăminţilor pacientei, iar medicul de gardă nu a intervenit.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spital,
refuz,
botosani,
raport

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.