LIVE: ZF Real Estate by Storia - Ce trebuie să ştii ca să devii agent imobiliar?

Aproape 1.300 de comprimate ecstasy şi un kilogram de cannabis, ridicate de autorităţi

Autor: Departamentul Social Postat la 26 aprilie 2015 62 afişări

Aproape 1.300 de comprimate ecstasy, un kilogram de cannabis, 16 laptop-uri şi alte dispozitive informatice, patru arme, 69 de cartuşe şi diverse sume de bani au fost ridicate de oamenii legii, în urma efectuării a 97 de percheziţii, în ultimele două săptămâni, conform Poliţiei Române.

În perioada 10 – 23 aprilie, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat 31 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, trafic şi consum ilicit de droguri, criminalitate informatică şi spălare de bani, informează sursa citată.

"În cadrul investigaţiilor pentru probarea activităţii infracţionale a 174 de persoane bănuite, poliţiştii au efectuat 97 de percheziţii ce au vizat atât imobile folosite de acestea, cât şi autovehicule pe care cei în cauză le foloseau în activitatea infracţională. În urma administrării probatoriului, 58 de persoane au fost reţinute sau arestate", potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române.

În urma percheziţiilor, oamenii legii au confiscat 16 laptop-uri, 14 HDD, 13 tablete, trei unităţi de calcul, 110 telefoane mobile, 60 cartele SIM, 72 de medii de stocare şi trei carduri bancare.

De asemenea, au fost ridicate patru arme, 69 de cartuşe, două arme albe (cuţit/sabie), 10 ceasuri, 400 de g. de bijuterii, 23 de grame de haşiş, nouă doze de heroină, 6,85 grame de cocaină, 1,042 de kilograme de cannabis, 50 de grame de substanţe vegetale, 1.297 de comprimate, un cântar, 61.787 de lei, 22.120 de euro şi 314 dolari.

"Pentru recuperarea prejudiciilor, au fost instituite sechestre asiguratorii asupra unui TIR şi a unui autoturism", mai arată sursa menţionată.

La acţiunile desfăşurate au participat 329 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, care au beneficiat de sprijinul structurilor centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române.

Totodată, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi cu Serviciul Român de Informaţii.

Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au avut loc în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea DIICOT.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DROGURI,
CANNABIS,
POLIŢIE
/actualitate/aproape-1-300-de-comprimate-ecstasy-si-un-kilogram-de-cannabis-ridicate-de-autoritati-14157980
14157980
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.