Apa de la robinet se scumpeşte pentru a doua oară în această vară în Bucureşti

Autor: Mediafax Postat la 30 august 2026 15 afişări

Apa de la robinet se scumpeşte pentru a doua oară în această vară în Bucureşti

După scumpirea de la 1 iulie, Consiliul General al Capitalei aprobă o nouă majorare de tarif la apa potabilă. Primarul Ciprian Ciucu estimează că impactul mediu asupra unei familii va fi de aproximativ 28 de lei lunar.

Bucureştenii se pregătesc pentru o nouă majorare a tarifelor la apa potabilă.

Consiliul General al Primăriei Capitalei a aprobat o nouă majorare a tarifului, cu 85 de bani pentru fiecare metru cub de apă.

Este a doua scumpire din această vară, după cea aplicată la 1 iulie.

În urma noii majorări, metrul cub de apă va costa 8,83 de lei, la care se adaugă tariful pentru canalizare.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, estimează că factura de apă a unei familii ar putea creşte, în medie, cu aproximativ 28 de lei.

Autorităţile şi Apa Nova susţin că banii suplimentari vor fi folosiţi pentru investiţii în reţeaua de apă şi canalizare.

Planul prevede lucrări pe 221 de kilometri de reţele, dintre care 70 de kilometri de reţea de apă şi 147 de kilometri de canalizare.

„Două treimi din programul de investiţii vor fi alocate doar canalizării”, a declarat Ciprian Ciucu, care a precizat că lucrările vizează inclusiv prevenirea inundaţiilor.

Apa Nova s-a angajat să investească până în 2037 aproximativ 300 de milioane de euro pentru modernizarea şi extinderea reţelelor din Bucureşti.

Compania va pune, de asemenea, la dispoziţia Primăriei un fond suplimentar de 220 de milioane de euro pentru lucrări de infrastructură urbană.

Chiar şi după această majorare, Bucureştiul rămâne printre oraşele cu cele mai mici tarife pentru apă şi canalizare din ţară, potrivit Autorităţii de Reglementare pentru Utilităţi Publice.

Cele mai mari tarife sunt plătite în Călăraşi, Vaslui şi Iaşi, în timp ce Timiş, Bihor şi Hunedoara se află la polul opus.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
apă,
scumpire,
COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.