ANM, vremea până pe 23 martie: cald în toată ţara, precipitaţii după jumătatea lunii
Prognoza meteo ANM martie 2026 aduce veşti bune pentru prima parte a lunii. Maximele urcă până la 18 grade în Banat şi Crişana, dar după data de 16 martie probabilitatea de precipitaţii creşte în toată ţara.
BANAT
În perioada 9 – 11 martie sunt estimate pentru această regiune temperaturi maxime în creştere uşoară, în medie de la 15 grade până spre 18 grade. Până spre mijlocul lunii, media maximelor se va menţine în jurul valorii de 18 grade, urmând să scadă uşor până în jurul valorii de 16 grade, unde se va situa până în jurul datei de 23 martie. Pentru această ultimă perioadă însă, predictibilitatea modelului numeric de prognoză este tot mai redusă, fiind posibile şi intervale cu temperaturi mai scăzute. Media temperaturilor minime va fi de 2...4 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi uşor mai ridicată după data de 17 martie.
CRIŞANA
Prezenta estimare indică şi pentru această regiune valori termice mai ridicate decât în mod obişnuit până spre jumătatea lunii martie. Media temperaturilor maxime se va menţine la valori între 15 şi 18 grade. Media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 1 grad în primele două nopţi din interval, urmând să crească uşor după data de 11 martie, când se va situa în general între 2 şi 4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în jurul datei de 13 martie şi apoi după data de 16 martie.
TRANSILVANIA
În perioada 9 – 23 martie sunt estimate pentru această regiune temperaturi maxime între 14 şi 16 grade, cu cele mai ridicate valori în perioada 12 – 16 martie.
Media temperaturilor minime, negativă în perioada 10 – 16 martie, va fi cuprinsă între -4 şi -2 grade. După 16 martie, media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 0 grade. Sunt posibile precipitaţii slabe după data de 17 martie.
MARAMUREŞ
În perioada 9 – 23 martie, prezenta estimare indică pentru această regiune temperaturi maxime între 15 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 12 – 15 martie. Media temperaturilor minime, negativă în intervalul 10 – 12 martie, se va situa în jurul valorii de -1 grad. Începând cu data de 13 martie, media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere după data de 16 martie.
MOLDOVA
Media zilnică a temperaturilor maxime se va menţine în general între 14 şi 16 grade în toată perioada de anticipaţie, iar minimele se vor situa în jurul valorii de -1 grad în intervalul 10 – 13 martie, apoi se vor situa în jurul valorii de 1 grad până la finalul intervalului de anticipaţie. Precipitaţii slabe sunt posibile după data de 18 martie.
DOBROGEA
Media zilnică a temperaturilor maxime se va menţine în jurul valorii de 12 grade. Temperaturile minime vor prezenta mici variaţii în intervalul 10 – 14 martie, când se vor situa între 0 şi 2 grade, apoi vor creşte uşor şi se vor menţine în jurul valorii de 3 grade. Precipitaţii slabe sunt posibile după data de 18 martie.
MUNTENIA
Media zilnică a temperaturilor maxime se va menţine în general între 14 şi 16 grade în toată perioada de anticipaţie, iar minimele se vor situa în jurul valorii de -1 grad în intervalul 10 – 13 martie, apoi se vor menţine în jurul valorii de 2 grade până la finalul intervalului de anticipaţie. Regimul pluviometric va fi deficitar, însă precipitaţii slabe sunt posibile după data de 18 martie.
OLTENIA
În perioada 9 – 23 martie, prezenta estimare indică pentru această regiune temperaturi maxime între 13 şi 16 grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 12 – 14 martie. Media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 0 grade în intervalul 10 – 12 martie, apoi va creşte uşor şi se va menţine în jurul valorii de 2 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar, însă după data de 17 martie sunt posibile precipitaţii slabe.
LA MUNTE
În perioada 9 – 23 martie sunt estimate pentru zona de munte, temperaturi maxime în medie de 4...7 grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 11 – 13 martie. Media temperaturilor minime va fi de -4...-2 grade. Sunt posibile precipitaţii slabe după data de 16 martie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













