ANM: După codul roşu de caniculă vin ploile

Autor: Laurentiu Marinov Postat la 25 iulie 2025 41 afişări

Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, atenţionează că după perioada extrem de călduroasă sunt aşteptate ploi torenţiale şi vijelii.

ANM: După codul roşu de caniculă vin ploile

După codul roşu de caniculă, anunţat de meterologi în weekend, urmează o perioadă de răcire a vremii, însoţită de precipitaţii abundente.

„Schimbul de masă de aer foarte cald, cu o masă de aer mai rece, cu diferenţe termice semnificative, menţine riscul unor fenomene meteorologice extreme şi aşa cum spuneam, deja acestea îşi vor face apariţia încă de sâmbătă, după amiază, sâmbătă, noaptea, urmând ca ulterior, duminică şi pe parcursul săptămânii viitoare, să consemnăm averse torenţiale, posibil vijelii. Nu excludem la nivelul izolat cădere de grindină şi ceea ce este foarte important, cantităţi de precipitaţii importante pe secvenţe foarte scurte de timp. Este bine că va ploua”, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu.

Ploile sunt benefice pentru agricultură, unde este nevoie de umiditate la nivelul solului.

„Chiar dacă vom mai acumula cantităţi de 30-40 de litri pe metru pătrat, pentru că deja seceta pedologică extremă, în bună parte din ţară, mai ales în jumătatea vestică, în sud sau în sud-estul ţării şi chiar şi în Moldova, suntem la limita unei aprovizionări satisfăcătoare şi în condiţiile în care temperaturile acestea ridicate, asociate şi cu insuficienţa precipitaţilor de pâână în prezent, au amplificat starea de societă pedologică”, a mai spus Elena Mateescu.

Sâmbătă va fi vârful valului de caniculă din această vară fiind aşteptate temperaturi de 43 de grade la umbră.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
meteo,
cod,
ploi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.