ANI: Fostul şef al Gărzii Financiare Giurgiu are venituri nejustificate de 42.000 de euro
Fostul şef al Gărzii Financiare Giurgiu Ionel Ghergheleci are venituri nejustificate de 42.000 de euro, a stabilit Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a cerut comisiei de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti să îi verifice averea din perioada 2007-2009.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat o diferenţă nejustificată de 158.034,69 de lei (peste 42.000 de euro) între averea dobânditã şi veniturile realizate în perioada 2007-2009 de către Ionel Ghergheleci, fost comisar şef la Comisariatul General al Gărzii Financiare - Secţia Giurgiu, împreună cu familia.
Astfel, ANI a solicitat Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti să verifice veniturile realizate de Ionel Ghergheleci, în perioada în care a fost la conducerea Comisariatul General al Gărzii Financiare Giurgiu.
Ionel Gheorgheleci a deţinut funcţia de comisar şef în cadrul Comisariatului General al Gărzii Financiare Giurgiu din 1 iunie 2007 până în 23 septembrie 2013, în acelaşi an secţia fiind desfiinţată.
ANI a precizat că Ionel Ghergheleci a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











