Angajaţii Tesla spun că firma nu îşi va atinge ţinta de producţie propusă pentru finalul lunii

Postat la 30 iunie 2018 58 afişări

Tesla nu produce suficiente maşini Model 3 pe schimbul de lucru, pentru a-şi putea atinge ţinta iniţială de 5.000 de vehicule săptămânal, pe care directorul executiv Elon Musk a declarat că o va realiza până la finalul lunii, au precizat vineri surse din interiorul fabricii pentru Reuters.

Angajaţii Tesla spun că firma nu îşi va atinge ţinta de producţie propusă pentru finalul lunii

Potrivit surselor, compania a reuşit să asambleze şi să vopsească miercuri, în primul din cele două schimburi de 12 ore, 210 maşini Model 3, iar în una dintre cele două schimburi de luni, compania a produs 305 de vehicule, a declarat un angajat pentru Reuters, precizând că numărul de vehicule asamblate pe schimb este afişat pentru muncitorii de linie ai fabricii.

Compania lucrează în două schimburi de câte 12 ore pe zi, în fiecare zi a săptămânii, pentru producţia Modelului 3, au precizat cei doi angajaţi, care au furnizat cifrele de producţie pentru agenţia de ştiri citată. Astfel, după calculul angajaţilor, dacă Tesla produce 300 de vehicule din Model 3, în toate cele 14 schimburi va produce 4.200 de maşini pe săptămână, compania refuzând să ofere detalii publice referitoare la cifrele de producţie.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.