Andrzej Duda a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia cu 51,55% din voturi - rezultate oficiale

Autor: Gaidau Ion Postat la 26 mai 2015 98 afişări

Conservatorul Andrzej Duda a câştigat alegerile prezidenţiale care au avut loc duminică în Polonia cu 51,55% din voturi, a anunţat luni Comisia Electorală, citată de televiziunea poloneză în pagina electronică.

Andrzej Duda, în vârstă de 43 de ani, a devenit noul şef de stat al Poloniei după ce l-a învins în al doilea tur pe preşedintele în exerciţiu Bronislaw Komorowski.

Duda a fost ales cu 51,55% din voturi, în timp ce Komorowski, în vârstă de 62 de ani, a obţinut 48,45% din sufragii, potrivit TVP.info.

Rata participării la vot a fost de 55,34%.

Victoria lui Duda marchează primul succes electoral major în decurs de aproape un deceniu pentru partidul său, Lege şi Justiţie. Acesta este apropiat de Biserica Catolică, conservator din punct de vedere social şi pieţele îl văd ca fiind mai puţin prietenos pentru afaceri decât Platforma Civică aflată la guvernare.

Duda, un eurosceptic moderat, a activat în calitate de consilier juridic al fostului preşedinte conservator Lech Kaczynski, de adjunct al ministrului de Justiţie şi a fost membru al Parlamentului polonez, iar în prezent este eurodeputat.

Preşedintele Poloniei are puteri limitate, dar este comandantul suprem al forţelor armate şi poate respinge noile legi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
POLONIA,
ALEGERI,
PREŞEDINTE

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/andrzej-duda-a-castigat-alegerile-prezidentiale-din-polonia-cu-51-55-din-voturi-rezultate-oficiale-14334852
14334852
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.