Andrei Gagea, Iveco România: Un program Rabla pentru camioane ar ajuta la reînnoirea parcului şi la reducerea poluării

Autor: Bogdan Alecu Postat la 10 august 2023 49 afişări

Vehiculele comerciale parcurg anual zeci şi sute de mii de kilometri, având un impact mult mai puternic asupra mediului, motiv pentru care şi România ar trebui să urmeze exemplul altor state europene şi să încurajeze achiziţia de utilitare „verzi“.

Andrei Gagea, Iveco România: Un program Rabla pentru camioane ar ajuta la reînnoirea parcului şi la reducerea poluării

Vehiculele comerciale parcurg anual zeci şi sute de mii de kilometri, având un impact mult mai puternic asupra mediului, motiv pentru care şi România ar trebui să urmeze exemplul altor state europene şi să încurajeze achiziţia de utilitare „verzi“.

„Camioanele verzi sunt tot mai cunoscute, dar ponderea lor în piaţă este de sub 1%. Aici există un potenţial pe termen mediu şi lung, dar trebuie să ne uităm şi la infrastructură - staţii pentru gaz natural comprimat sau lichefiat, staţii pentru încărcarea electrică. Ar trebui să ne uităm şi la vechimea parcului circulant - acum vechimea medie este de circa 10 ani, iar programe tip Rabla sau Rabla Plus destinate vehiculelor comerciale ar fi de foarte bun augur. Au avut un mare succes în cazul autoturismelor şi nu ar fi o idee rea să fie extinse pentru utilitare“, a explicat Andrei Gagea, managing director la Iveco România, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! Un proiect ZF&CEC Bank.

„La nivelul autorităţilor locale pot exista noi direcţii - definirea unor zone cu emisii reduse unde accesul camioanelor Euro 3 sau 4 sa fie limitat. Acest lucru ar contribui la vânzarea vehiculelor cu combustibili alternativi şi la reducerea emisiilor poluante şi de CO2.“

Implementarea unor programe de tip Rabla sau crearea unor zone în care să aibă acces doar vehiculele cu emisii scăzute pot susţine tranziţia către vehicule comerciale verzi, reducând astfel şi poluarea din marile oraşe. În Capitală spre exemplu, deşi Bucureştiul este un oraş poluat, au acces toate normele de camioane, în schimbul unei taxe, motiv pentru care, la ore de vârf, pot fi întâlnite pe marile bulevarde mergând bară la bară camioane de 40 de tone cu norme de poluare Euro 3 sau 4.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.