Ancheta în cazul avionului malaezian prăbuşit în Ucraina este deja compromisă - analist

Autor: Ioana Bojan Postat la 18 iulie 2014 86 afişări

Ancheta în cazul prăbuşirii avionului malaezian în estul Ucrainei este deja compromisă, în condiţiile în care primii care au ajuns la locul tragediei au fost câţiva mineri, localnici dotaţi cu camere de luat vederi sau copii, în căutare de suvenire, comentează un analist de la Washington Post.

În circumstanţe normale, primii care sosesc la locul prăbuşirii unui avion sunt profesionişti, care delimitează zona, filmează toate detaliile, examinează şi trimit spre analiză părţi ale epavei aeronavei. După prăbuşirea avionului MH17 al companiei Malaysia Airlines, joi, primii care au sosit la locul tragediei au fost câţiva mineri, anchetatori amatori, localnici dotaţi cu camere de luat vederi sau copii, în căutare de suvenire.

Aceştia umblau printre rămăşiţele avionului, a cărui prăbuşire s-a soldat cu moartea tuturor celor 298 de persoane de la bord. Unii stropeau cu apă peste tot, alţii făceau fotografii şi filmuleţe pe care le puneau pe YouTube.

Cei sosiţi la faţa locului au găsit o scenă îngrozitoare. O femeie îmbrăcată în negru avea o mână ridicată, un bărbat, cu şosete dar fără pantaloni, avea mâinile pe piept. Alţii purtau centurile de siguranţă, iar un bărbat avea lângă el un iPhone. Împrăştiate peste tot erau obiecte de îngrijire personală, dar şi o bicicletă.

"Este un loc contaminat", a apreciat Mark Rosenker, fostul preşedinte al Comisiei pentru siguranţa transporturilor din SUA. "Este absolut oribil. Ar putea lipsi mai multe părţi", a adăugat el.

Faptul că toate detaliile legate de accident fac obiectul disputei între părţile aflate în conflict în estul Ucrainei va îngreuna şi mai mult elucidarea circumstanţelor tragediei, apreciază analiştii. Pe fondul revendicărilor, dezminţirilor şi dezinformării, nu se poate şti sigur nici unde se află cutiile negre ale avionului, care ar fi fost de folos în anchetă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UCRAINA,
AVION,
ANCHETĂ
/actualitate/ancheta-in-cazul-avionului-malaezian-prabusit-in-ucraina-este-deja-compromisa-analist-12942460
12942460
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.