ANALIZĂ: Hillary Clinton domină prima dezbatere democrată în cursa pentru Casa Albă - VIDEO

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 14 octombrie 2015 49 afişări

Hillary Clinton a dat dovadă marţi, în Las Vegas, de calm şi de siguranţă în faţa criticilor rivalilor ei, în prima dezbatere democrată din campania pentru alegerile prezidenţiale din 2016, asumându-şi deplin rolul de mare favorită la învestitură, scrie AFP în pagna electronică.

Obişnuită cu acest tip de întâlniri - ea a participat la peste 20 de dezbateri în 2008, în prima sa cursă pentru Casa Albă -, fostul secretar de Stat, care a provocat uneori râsete în rândul participanţilor, s-a prezentat ca cea mai bună şansă a taberei democrate în faţa rivalilor republicani în alegerile din 2016.

"Diplomaţia nu este căutarea soluţiei perfecte, ci înseamnă găsirea unui echilibru între diverse riscuri", a declarat fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, care nu a fost niciun moment pusă în dificultate.

Senatorului din Vermont Bernie Sanders, care a insistat asupra modelului ţărilor nordice, i-a replicat "noi nu suntem Danemarca. Ador Danemarca, dar noi suntem Statele Unite ale Americii".

"Nu s-a lăsat deconcertată, nimeni nu a reuşit să o detroneze", a rezumat Timothy Hagle, un profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Iowa.

Dezbaterea, asupra căreia a planat umbra vicepreşedintelui Joe Biden, care ezită să intre în cursă, s-a desfăşurat într-un ritm susţinut, dar nu a condus la atacuri personale, ce cele care le-au ştirbit pe ale taberei republicane.

Miliardarul Donald Trump, care a contribuit la recorduri de audienţă în primele două dezbateri republicane, a ironizat, în timp real, pe Twitter, această dezbatere democrată "plictisitoare".

"Îmi pare rău, nu există niciun STAR pe scenă astă seară", a lansat magnatul în domeniul imobiliar chiar înainte de începutul dezbaterii, care a avut loc într-un hotel-casino situat la mai puţin de 800 de metri de unul dintre hotelurile sale.

Combativ, pasionat, Bernie Sanders, în vârstă de 74 de ani, o adevărată surpriză a acestor alegeri primare, a denunţat cu forţă excesele Wall Streetului sau "un sistem financiar electoral corupt, care slăbeşte democraţia americană".

Îndemnând ca ţara să nu fie lăsată unei "mâini de miliardari", senatorul din Vermont a denunţat, evitând cu grijă atacurile individuale, lipsa de hotărâre a taberei sale pe aceste teme.

O femeie, "o schimbare pe cinste"

Problema controlului asupra armelor de foc individuale a condus la un schimb de replici între cei doi candidaţi. Fosta Primă Doamnă şi-a acuzat rivalul că nu este suficient de ferm pe această temă.

"Durează de prea mult timp şi a venit vremea ca întreaga ţară să ţină piept NRA (principalul grup de lobby pentru armament)", a subliniat ea.

În faţa acestor două personalităţi puternice, Martin O'Malley, un fost guvernator al statului Maryland, fostul guvernator şi senator al statului Rhode Island Lincoln Chafee şi fostul senator din Virginia Jim Webb, care obţin mai puţin de 1% din intenţiile de vot, au reuşit cu greu să se facă remarcaţi.

Potrivit ultimului sondaj CBS, Hillary Clinton beneficiază de 46% din intenţiile de vot în rândul democraţilor, iar senatorul din Vermont 27%.

Cu 391 de zile înainte de alegerile prezidenţiale, conservatorii ştiu că adversarul lor cel mai redutabil rămâne Hillary Clinton, iar maşina republicană se concentrează aproape exclusiv asupra ei.

Cazul e-mailului privat al fostului secretar de Stat, pe care l-a preferat contului guvernamental de e-mail, este catalogat drept o afacere de stat de către republicani.

Candidata a primit, în acest caz, susţinerea lui Bernie Sanders, care a îndemnat media şi adversarii politici să se concentreze asupra "problemelor adevărate". "Poporul american s-a săturat să audă vorbindu-se de e-mailurile dumneavoastră plictisitoare", a spus el, provocând un ropot de aplauze.

Clinton, care speră să le ofere democraţilor al treilea mandat consecutiv la Casa Albă, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la al Doilea Război Mondial încoace, a subliniat că nu intenţionează să efectueze un "al treilea mandat Obama".

"Să fiu prima femeie preşedintă va fi o schimbare pe cinste!", a lansat ea, subliniind că intenţionează să se sprijine pe bilanţul lui Obama, dar să treacă dincolo de el.

Fostul preşedinte Bill Clinton (1993-2001) şi-a privit la televizor soţia în timp ce aceasta şi-a prezentat proiectul. El a spus că ea nu cere nimănui s-o voteze "din cauza numelui ei de familie".

Barack Obama a plănuit să vadă, şi el, dezbaterea democrată, dar nu în întregime. "E un meci bun de baseball astă seară. Nu m-aş mira să facă un pic de zaping", a spus purtătorul său de cuvânt Josh Earnest.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
CLINTON,
ALEGERI
/actualitate/analiza-hillary-clinton-domina-prima-dezbatere-democrata-in-cursa-pentru-casa-alba-video-14838186
14838186
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.