♦ Norvegia, Danemarca, Olanda şi România sunt statele europene care îşi pot satisface aproape în totalitate necesarul intern de gaze prin producţie locală, resursele Norvegiei transformând-o acum în principalul factor de stabilitate în contextul crizei gazului rusesc 

♦ Dar în ciuda acestui as din mânecă, gazul produs în România este atât de scump, încât marii consumatori de aici nici nu şi-l mai pot permite.

Potrivit datelor Index Mundi care prelucrează informaţii de la CIA WorldFact Book, la nivelul anului 2020, România a avut o producţie de gaze naturale de 11 miliarde de metri cubi la un consum de circa 12 mi­liarde de metri cubi. Practic, ceea ce s-a extras pe plan local a fost aproape suficient pentru a acoperi cererea internă. Situaţia s-a deteriorat în anii următori din cauza scăderii accentuate a producţiei, lucru care a mişcat importurile ruseşti aproape de 20-30% din consumul intern.

Chiar şi aşa, România ră­mâne un stat pri­vilegiat în peisajul european, alături de exemple precum Norvegia, Danemarca şi Olanda, state care nu doar că îşi acoperă con­sumul din resur­sele interne, dar sunt şi exporta­tori majori.

Dar mai este interesant un aspect. De exem­plu, state complet lipsite de resurse şi mai mici ca suprafaţă şi populaţie au un consum de gaze si­milar cu cel al României, semn că deşi impor­tante, acele resurse au fost puse la lucru mai bine decât a reuşit România să o facă beneficiind de gaz local. Ungaria avea un consum de gaze natu­rale de 10 miliarde de metri cubi la nivelul anului 2020 şi o producţie de numai două miliarde de metri cubi, fiind complet dependentă de gazul importat din Rusia şi uneori chiar din România. În 1999, 70% din gospodăriile din Ungaria erau consuma­toare de gaze naturale.

În 2007, peste 76% din gospodării erau co­nec­tate la o reţea de gaze, iar în prezent pon­derea este de 95%. În România, procentul celor conectaţi la reţeaua de gaze naturale este de circa 30-40%, arată ultimele date.

Desigur, în actualul context, dezvoltarea bazată pe o singură sursă de aprovizionare, Rusia în acest caz, pare de neconceput, dar anterior războiului aceasta a fost reţeta pentru multe state europene, în ciuda tuturor semnalelor emise de ţări sud-est euro­pene.

Germania, cea mai puternică economie din blocul european, are o producţie internă de gaze de numai 8 miliarde de metri cubi care acoperă circa 9% din necesarul intern. Puternica industrie a Germaniei s-a bazat pe gazul ieftin rusesc, fiind în acest moment cea mai afectată economie europeană de războiului din Ucraina.

Revenind la România, este de remarcat fap­tul că resursele interne nici nu au stat la baza dezvoltării economice, chiar accesul la ele fiind extrem de dificil. În contextul în care gazul pro­dus pe plan local este în mare parte suficient pen­tru acoperirea cererii interne, exemple precum companii care stau închise pentru că nu pot plăti factura la gazul intern sunt paradoxale.

De la începutul acestui an, chiar înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, marii consumatori de energie şi gaze spuneau că piaţa liberă, în contextul preţurilor istorice, devine o utopie, statul având puterea de a reglementa sectorul pentru o perioadă scurtă pentru că ţine în mâini aproape toată producţia de energie şi o producţie de gaze semnificativă. În loc de sprijin, marii consumatori s-au regăsit în postura de a cumpăra resurse interne la preţuri internaţionale, lucru care a dus la închiderea acestora. Mai departe, consumul de gaze a scăzut cu 13% în primul semestru al anului iar cel de energie s-a redus cu 5%. Potrivit calculelor făcute de ZF, în iulie şi august consumul de energie a scăzut cu 7% pentru ca în septembrie cererea de energie din România să se restrângă cu 8%, cifrele amintind de evoluţia cererii de energie din 2009.