LIVE: ZF REAL ESTATE by Storia.ro - Paradoxul pieţei de birouri

"Allez les Bleus". Franţa e noua campioană mondială după o finală electrizantă, în care s-au marcat 6 goluri

Postat la 15 iulie 2018 95 afişări

Franţa a câştigat a doua Cupă Mondială din istorie după 4-2 în dauna Croaţiei, la Moscova, pe stadionul Lujniki. A fost cu siguranţă una dintre cele mai spectaculoase finale din istoria fotbalului şi prima în care a fost folosit sistemul VAR, care a readus Franţa în avantaj înaintea pauzei. Deschamps a fost căpitanul echipei în 1998, la primul triumf al "Les Bleus", iar acum va ridica trofeul şi din postua de selecţioner.

"Allez les Bleus". Franţa e noua campioană mondială după o finală electrizantă, în care s-au marcat 6 goluri

După patru ani, Philipp Lahm s-a prezentat la Moscova pentru a ceda trofeul câştigat de Germania în 2014. Mario Gotze a decis ultimul act de pe Maracanã, după ce l-a învins pe argentinianul Sergio Romero în minutul 113. Germania a dezamăgit în Rusia, fiind eliminată din faza grupelor, după o înfrângere incredibilă cu Coreea de Sud. Acum vom avea o nouă campioană.

Croaţia a început mai avântat partida de pe Lujniki. Strinic şi Perisic au încercat să pătrundă în careu în câteva rânduri, din flancul stâng, dar francezii s-au apărat exemplar. Până şi Mbappe a coborât pentru a bloca un atac al adversarilor. Franţa a lovit prima în urma unei faze fixe. Griezmann a centrat din partea dreaptă, Mandzukic a deviat pe spate, iar Subasic a fost învins pentru 1-0. Croaţii au avut nevoie de numai nouă minute pentru a restabili egalitatea. După o acţiune colectivă în marginea careului francez, Domogoj Vida i-a aşezat balonul lui Perisic, care l-a fentat din preluare pe N'Golo Kante, după care a şutat necruţător la colţul lung. Hugo Lloris n-a mai putut face nimic, astfel că voleul pătrarului s-a oprit în aţe.

Cititi mai multe pe www.prosport.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.