ALERTĂ NASA: Un test balistic prin care India a distrus un satelit pune în pericol astronauţii şi Staţia Spaţială Internaţională

Postat la 02 aprilie 2019 43 afişări

Un test balistic anti-satelit efectuat de India săptămâna trecută a dus la producerea a aproximativ 400 de deşeuri orbitale care pot pune în pericol Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi astronauţii care se află pe aceasta, a declarat, marţi, administratorul NASA, potrivit dpa.com.

ALERTĂ NASA: Un test balistic prin care India a distrus un satelit pune în pericol astronauţii şi Staţia Spaţială Internaţională

Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a declarat că doar 60 de fragmente de deşeuri cu dimensiuni de minimum 10 centimetri au fost suficient de mari pentru a fi detectate. Dintre acestea, 26 de fragmente ajung în cel mai înalt punct de pe orbita ISS.

 

"Este un lucru îngrozitor, îngrozitor să creezi un eveniment care să producă deşeuri ce pot ajunge deasupra Staţiei Spaţiale Internaţionale", a declarat Bridenstine într-un eveniment care a avut loc marţi.

 

"Acel tip de activitate nu este compatibil cu viitorul misiunilor spaţiale cu echipaj uman", a mai spus acesta.

 

Riscul ca deşeuri mici să lovească ISS a crescut cu 44% în zilele care au urmat testului, a menţionat Bridenstine.

 

"Nu este acceptabil ca noi să permitem crearea de câmpuri de deşeuri spaţiale care pun în pericol viaţa oamenilor", a continuat acesta. "Lucrul bun este că deşeurile sunt pe o orbită suficient de joasă a Pământului, încât, cu timpul, vor dispărea", a spus Bridenstine, care a adăugat că ISS şi astronauţii de pe avanpostul spaţial nu au păţit nimic.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
india,
iss,
nasa,
astronauti,
pericol

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.