ALERTĂ ANM: Caniculă în cea mai mare parte a ţării/ Temperaturile ating 37 de grade Celsius, iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic

Postat la 01 iulie 2019 77 afişări

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind temperaturile ridicate, între 35 şi 37 de grade, de luni şi marţi, când indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

ALERTĂ ANM: Caniculă în cea mai mare parte a ţării/ Temperaturile ating 37 de grade Celsius, iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic

Potrivit ANM, luni, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară după-amiază în Moldova, în zonele de câmpie din Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, în sud-vestul şi centrul Transilvaniei şi în partea continentală a Dobrogei.

În aceste zone, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 34 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

ANM avertizează că şi marţi vremea va fi caniculară şi disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în zonele de câmpie şi podiş se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 - 37 de grade.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anm,
grade,
indice,
prag critic,
temperaturi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.