ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Prezenţa la vot, mai mare decât la alegerile din 2007 şi 2009

Postat la 25 mai 2014 65 afişări

Prezenţa la vot la nivel naţional a fost de 12,54% la ora 13.00, mai mare decât cea înregistrată până la aceeaşi oră atât la alegerile europarlamentare din 2009 (10,24%), cât şi la cele din 2007 (11,67%).

ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Prezenţa la vot, mai mare decât la alegerile din 2007 şi 2009

Prezenţa la vot în Capitală la 13.00 a fost de 11,3%, mai mare decât la alegerile din 2007 (9,12%) şi 2009 (7,33%).

Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile europarlamentare, era, la ora 13.00, de 12,54 %, din care 12,09 % în mediul urban şi  13,15 % în rural, a anunţat purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ.

În 21 de judeţe, prezenţa la urne înregistrată până la ora 13.00 este superioară mediei naţionale. Cea mai mare prezenţă se înregistra în: Olt - 17,62%, Dâmboviţa - 15,92%, Ilfov - 15,69%, Teleorman - 15,31% şi Mehedinţi - 15,3%. Cea mai scăzută prezenţă se înregistra în: Maramureş - 9,02%, Timiş - 9,94%, Arad - 10,27%, Ialomiţa - 10,47% şi Iaşi - 10,77%.

La secţiile de votare din Capitală pentru alegerile europarlamentare care au loc duminică, până la ora 13.00 s-au prezentat la urne 11,3% dintre cei 1.785.851 de alegători cu drept de vot. Cei mai mulţi alegători care s-au prezentat la urne sunt în sectorul 1 - 14,42%, iar cei mai puţini în sectorul 5 - 8,49%, În sectorul 2 prezenţa la vot a fost de 11,83%, în sectorul 3 - 10,18%, în sectorul 4 - 11,69% şi în sectorul 6 - 11,96%.

Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile europarlamentare, a fost, la ora 10.00, de 4,61%, din care 4,30 % în mediul urban şi 5,03 % în mediul rural. Prezenţa este mai mare decât cea înregistrată până la aceeaşi oră atât la alegerile europarlamentare din 2009 (4%), cât şi la cele din 2007 (3,79%).

În 22 de judeţe, prezenţa la urne înregistrată până la ora 10.00 este superioară mediei naţionale. Cea mai mare prezenţă se înregistra în: Olt - 7,8%, Teleorman - 6,72%, Ilfov - 6,19%, Dâmboviţa - 6,13% şi Mehedinţi - 6,03%. Cea mai scăzută prezenţă se înregistra în: Maramureş - 3,09%, Timiş - 3,52%, Sibiu - 3,54%, Iaşi - 3,69% şi Cluj - 3,73%.

Prezenţa la vot în Capitală la ora 10.00 a fost de 3,64%, cei mai mulţi alegători care s-au prezentat la urne fiind în sectorul 1 - 4,10%, iar cei mai puţini în sectorul 5 - 2,98%. În Sectorul 1 prezenţa la vot a fost de 4,10%, în Sectorul 2 - 3,81%, în Sectorul 3 - 3,38%, în Sectorul 4 - 3,66%, în Sectorul 5 - 2,98% şi în Sectorul 6 - 3,97%.

La alegerile europarlamentare din 2009, prezenţa la vot în Capitală, la ora 10.00, era 2,79%, iar la cele din 2007 era 2,69%.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/alegeri-europarlamentare-prezenta-la-vot-mai-mare-decat-la-alegerile-din-2007-si-2009-12649664
12649664
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.