Agrostar cere restructurarea staţiunilor de cercetare agricolă şi autofinanţare pe bază de proiecte

Autor: Aurelia Alexa Postat la 16 februarie 2015 116 afişări

Federaţia Agrostar cere scoaterea staţiunilor de cercetare agricolă de sub tutela Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), restructurarea acestora şi autofinanţarea pe baza proiectelor, arătând că actuala forma de organizare a dus la "dezastru" şi la "jaf sistematic".

Federaţia Agrostar cere ca ASAS să rămână un for ştiinţific, fără să aibă legătură cu finanţarea staţiunilor de cercetare, întrucât a demonstrat că nu are capacitatea de a reorganiza aceste unităţi.

"Amintim faptul că, la un moment dat, staţiunile de cercetare agricolă au beneficiat de o ştergere a datoriilor, pentru a se putea redresa, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Actuala formă de organizare a dus la un dezastru, la un jaf sistematic asupra unităţilor de cercetare, care au pierdut suprafeţe importante de teren şi au încheiat contracte dezavantajoase. Singura politică de până acum a fost cea a intereselor. Cerem ca această situaţie să înceteze. S-a ajuns la situaţia aberantă ca tractoristul de la staţiunea de cercetare să fie asimilat funcţionarului public", arată secretarul general al Agrostar, Horaţiu Raicu, citat într-un comunicat de presă transmis luni agenţiei MEDIAFAX.

Federaţia propune inventarierea terenurilor pe care le mai deţin staţiunile de cercetare şi organizarea acestora pe trei zone de cercetare: vegetal, zootehnie, horticultură, precum şi refacerea managementului şi întocmirea unor strategii pe domenii, împreună cu Ministerul Agriculturii.

"Printre propunerile noastre se regăsesc şi cele legate de readucerea soiurilor româneşti de seminţe, adaptarea soiurilor de cereale, în funcţie de schimbările climatice, refacerea patrimoniului genetic în zootehnie şi accesarea, împreună cu agricultorii, de fonduri europene. Încheierea unor parteneriate cu agricultorii şi accesarea de fonduri europene ar putea asigura şi salarii mai mari pentru angajaţi. În prezent, se ştie că salariile angajaţilor din cercetare sunt indecent de mici şi, deşi există staţiuni care au venituri considerabile şi ar putea majora salariile, actuala formă de organizare nu permite acest lucru", a precizat Horaţiu Raicu.

Federaţia Agrostar are în componenţă peste 45.000 de membri, atât producători agricoli, cât şi salariaţi din agricultură şi servicii conexe, atât din sectorul privat, cât şi din cel bugetar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AGROSTAR,
STAŢIUNI CERCETARE,
/actualitate/agrostar-cere-restructurarea-statiunilor-de-cercetare-agricola-si-autofinantare-pe-baza-de-proiecte-13833031
13833031
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.