Praktiker: depasim 30 de magazine in doi ani
Praktiker Romania ar putea deveni compania din cadrul grupului cu cele mai mari vanzari din afara Germaniei.
Praktiker Romania a ajuns deja la o retea de 20 de magazine, situate in 17 orase din tara. Vanzarile totale raportate pentru 2007 au fost de 251,4 milioane de euro, depasind cu 63,6% valoarea celor din 2006. Reteaua companiei s-a extins anul trecut cu 4 magazine, deschise la Galati, Targoviste, Timisoara (al doilea din oras) si Iasi. Compania a marit de asemenea suprafata de vanzare pentru magazinele din Bucuresti-Militari, Cluj-Napoca si Timisoara (prima unitate). Cele 20 de unitati Praktiker din tara insumeaza un spatiu de vanzare de peste 130.000 mp.
Pe plan international, 2007 a fost pentru grupul Praktiker cel care a adus cele mai bune rezultate din istoria grupului, iar vanzarile retelelor din afara Germaniei au depasit 1 miliard de euro.
"Importanta rezultatelor Praktiker devine si mai vizibila daca ne gandim la conditiile economice in care am evoluat pe piata interna", a declarat Wolfgang Werner, CEO Praktiker Bau- und Heimwerkermärkte Holding AG. "Prin integrarea Max Bahr, proces initiat si parcurs in mare parte in 2007, ne-am consolidat prezenta in Germania. In acelasi timp, in 2007 am amplificat foarte mult cel de-al doilea suport important al succesului nostru: activitatea internationala".
Activitatea internationala a grupului a ramas in 2007 un motor puternic pentru cresterea Praktiker. Vanzarile realizate in afara granitelor Germaniei au trecut pentru prima data peste pragul de 1 miliard de euro (in 2006: 880 milioane de euro). Ca urmare a acestei cresteri, EBITA pentru segmentul international a urcat cu 42,4%, pana la 74,9 milioane de euro.
Evolutia este atribuita, pe de o parte, faptului ca viteza de expansiune aproape s-a dublat (in 2007 au fost deschise 15 magazine, fata de doar 8 in 2006). Pe de alta parte, productivitatea spatiului de vanzare deja existent a continuat sa creasca. In termeni like-for-like, cresterea vanzarilor pe segmentul retelei internationale a fost astfel de 11,4%. In 2008, grupul Praktiker isi va pastra dezvoltarea puternica, in special in Europa de Est, care ofera in continuare un potential bun de crestere, prin cererea existenta aici. De aceea, Praktiker isi va duce mai departe planul de extindere in afara Germaniei, prin deschiderea a 15 pana la 20 de noi magazine si prin pregatirea intrarii in acest an pe o noua piata: Albania.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












