Marius Stancescu, Riff Holding: In 2010 va fi un mediu economic mai echilibrat

Postat la 29 decembrie 2009 48 afişări

Marius Stancescu, presedinte al Riff Holding, face parte dintre antreprenorii si managerii optimisti. El crede ca anul 2010 va fi mai bun decat 2009 si ca, undeva pe parcursul anului, vom vedea luminita de la capatul tunelului.

"Peste un an vom fi depasit, probabil, pragul cel mai de jos al crizei neincrederii in noi insine sau al lipsei de pregatire si intelegere. Vom avea mai putine necunoscute si mai putine temeri; vom reinventa mersul pe jos si alte practici originare; ne vom ingriji mai mult de mediu si vom capata valente filosofice nebanuite", crede Stancescu, cel care prin importarea francizei Sunbelt si prin parteneriatul cu casa de avocatura Deli & Hliboceanu si-a transformat afacerea intr-un one-stop shop. El spera acum ca romanii vor fi mai destepti in 2010, "iar unii chiar vor da dovada de intelepciune".

Cat despre afaceri, Stancescu spera ca se vor crea premisele pentru dezvoltarea unor afaceri oneste, sanatoase, manageriale, cu cresteri organice si bazate pe resurse reale. "Va fi un mediu economic mai echilibrat. Cat de echilibrat? Cat de competent va fi statul sa reglementeze!", conchide Stancescu.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/marius-stancescu-riff-holding-in-2010-va-fi-un-mediu-economic-mai-echilibrat-5221595
5221595
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.