Iuliana Pănescu: „Genialitatea nu poate înlocui ambiţia”

Postat la 10 noiembrie 2022 91 afişări

Iuliana Pănescu: „Genialitatea nu poate înlocui ambiţia”

Vârstă: 40 de ani

Funcţie: Head of Treasury

Companie: Grupul Premier Energy

Cifră de afaceri (2021): 971 mil. lei

Număr de angajaţi: 482

Experienţă: Iuliana Pănescu, cu o experienţă de peste 15 ani în sistemul bancar românesc este, din 2019, Director Comercial, ulterior Head of Treasury în cadrul grupului Premier Energy. Grupul este deţinut de fondul cehesc de investiţii Emma Capital, controlat de antreprenorul ceh Jiří Šmejc, numit recent şi CEO al PPF. În cadrul Premier Energy, ea coordonează extinderea grupului, care, după nouă ani de prezenţă în România este al treilea jucător pe piaţa de distribuţie de gaze şi al cincilea pe piaţa de furnizare. În ultimul an şi jumătate, Pănescu s-a implicat direct în procesul de M&A prin care compania a devenit şi jucător în segmentul energiei regenerabile. Nu în ultimul rând, coordonează strategiile de ESG ale companiei şi susţine dezvoltarea de noi platforme de business regionale sub umbrela grupului.


Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

Ambitia. Nimic nu poate înlocui ambiţia, nici măcar talentul. Cei mai comuni sunt oamenii talentaţi care n-au dobândit succesul. Nici genialitatea nu poate înlocui ambiţia; motivul geniului nerecompensat a devenit aproape un proverb... Ambiţia şi determinarea sunt omnipotente.

Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

Mai mult timp liber pentru oamenii cei dragi din viaţa mea şi pentru mine.

În ce loc te simţi cea mai fericită?

Fericirea e o stare de spirit, nu un loc, prin urmare, atât timp cât sunt înconjurată de oameni cu energie pozitivă şi bună, mă simt fericită.

Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

Familia fără de care nu aş fi reuşit să am acest parcurs profesional, sper eu ascendent şi pe viitor.

Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

Maxim, evident!

♦l Ce te motivează?

Succesul este ceea ce mă motivează atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Faptul că munca şi perseverenţa mea mă vor ajuta să obţin un succes profesional mai mare este ceea ce mă face să merg mai departe.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Industrie,
Iuliana Pănescu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.