Dominic Bruynseels, BCR: Cand investesti 4 miliarde de euro aici, e normal sa-ti pese ce se intampla cu Romania

Postat la 05 august 2010 166 afişări

Romania va avea nevoie de FMI, chiar daca nu neaparat intr-o relatie care sa presupuna imprumut, atata vreme cat la nivelul autoritatilor nu exista vointa politica si capacitatea de autodisciplina care sa permita progresul reformelor, a declarat joi Dominic Bruynseels, presedintele executiv al BCR.

"Daca exista vointa, atunci va exista si capacitatea", a comentat Bruynseels, exprimandu-si speranta ca atentia Guvernului se va intoarce incepand din urmatoarele saptamani de la negocierile cu FMI la starea economiei si la ceea ce e de facut in continuare, inclusiv la dialogul cu mediul de afaceri, investitorii straini si bancherii.

In context, seful BCR s-a referit la recentele critici ale lui Andreas Treichl, presedintele executiv al grupului Erste, proprietarul BCR, la adresa faptului ca Guvernul rateaza sansa scoaterii tarii din criza si a folosirii banilor europeni. In opinia lui Bruynseels, Treichl "nu era suparat, ci frustrat", avand in vedere ca grupul austriac a investit 4 miliarde de euro in Romania, a doua piata ca marime din regiune, astfel incat este firesc sa-si doreasca o iesire a tarii din recesiune si o accelerare a marilor proiecte de investitii, de infrastructura, cele care au capacitatea de a atrage la randul lor alte investitii. "Acum, Romania e in intarziere fata de alte tari din regiune, asa incat trebuie sa se miste si mai repede decat ele ca sa poata recupera", a spus bancherul.

El a mentionat ca perceptia despre Romania a investitorilor straini cu care a stat de vorba este negativa, prin comparatie cu performanta altor tari din regiune, si ca acestia asteapta de la Guvern "continuitate si claritate" a masurilor, indiferent cine este la putere si indiferent de eventuale schimbari pe scena politicii, care nu intra intre preocuparile bancherilor sau ale celor care isi pun problema sa investeasca.

Pentru acest an, Bruynseels a declarat ca BCR se asteapta la o scadere a economiei peste previziunea de 1,9% vehiculata de Guvern, respectiv spre 2-5-3% (o scadere de 3% a PIB este ultima estimare a grupului Erste pentru Romania).

Presedintele executiv al BCR a replicat si afirmatiilor presedintelui Traian Basescu, conform carora bancile care "au dezechilibrat bugetul" prin credite cu buletinul dau lectii acum Guvernului. Ar trebui ca astfel de critici sa faca diferentierea intre bancile care au acordat nesabuit credite si s-au supraexpus pe sectorul imobiliar si o banca precum BCR, care a ramas constant la o expunere foarte mica pe acest sector, chiar in conditiile pierderii de cota de piata ("in martie 2008, cand am venit eu in BCR, banca a pierdut intr-o singura luna 11% cota de piata la credite"). Cat priveste expunerea totala pe Romania, Erste a depasit plafonul de 7 miliarde de euro convenit in martie 2009 prin acordul de la Viena, ajungand acum la circa 7,9 miliarde. Din total, peste 2,5 miliarde de euro reprezinta valoarea titlurilor si a obligatiunilor cumparate de la statul roman.

In prima jumatate a anului, venitul operational al BCR, conform standardelor contabile internationale, a crescut cu 8,1%, la 535,5 milioane de euro, in principal ca efect al cresterii venitului net din dobanzi. Profitul net a ajuns la 177 milioane de euro, in scadere cu 19,5% fata de prima jumatate a lui 2009. Activele celei mai mari banci din Romania au ramas relativ stabile fata de sfarsitul anului trecut, la 15,23 milioane de euro, iar volumul creditelor acordate a crescut cu 2,5%, sustinut de cererea de finantare din partea autoritatilor locale, a companiilor si de programul Prima Casa.

Costul provizioanelor s-a ridicat la 233,4 milioane de euro, in special din cauza riscurilor legate de creditele pentru IMM, iar creditele neperformante erau de 14,7% din portofoliul de imprumuturi acordate, comparativ cu 13,1% la sfarsitul lui 2009 - indicator care situeaza BCR pe locul al doilea intre filialele Erste dupa volumul creditelor neperformante, dupa filiala din Ucraina. Rata de solvabilitate, conform standardelor contabile romanesti, era de circa 12,45%, peste cerinta BNR de minimum 10%.

Dominic Bruynseels a adaugat ca aproximeaza abia pentru a doua jumatate a anului viitor momentul cand provizioanele de risc vor incepe sa scada, avand in vedere situatia delicata a multor debitori, in special IMM, in cazul carora problemele de lichiditate si de flux de numerar sunt asteptate sa continue. Aceasta justifica estimarea bancherului potrivit careia sistemul bancar din Romania ar putea incheia anul in curs cu pierdere.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/dominic-bruynseels-bcr-cand-investesti-4-miliarde-de-euro-aici-e-normal-sa-ti-pese-ce-se-intampla-cu-romania-6781454
6781454
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.