Cum se face educaţie cu dobândă de 100%

Autor: Ioana Matei Postat la 18 iulie 2013 672 afişări

Instituţiile financiare nebancare intrigă din cauza dobânzilor care pot să ajungă uneori până la 90%. Pe de altă parte, sunt singura alternativă la îndemâna clienţilor neeligibili pentru bănci. Nevoile urgente ale celor care apelează la serviciile de finanţare cu sume mici, acordate pe termen scurt, s-au diversificat odată cu criza. Astfel, educaţia a devenit o nevoie pentru care clienţii se împrumută la fel de mult ca pentru cheltuielile curente. Îi vor ajuta împrumuturile să îşi îmbunătăţească nivelul de trai?

Cum se face educaţie cu dobândă de 100%

EDUCAŢIA ESTE PARTE DIN ASPECTUL SOCIAL AL AFACERII CU SISTEME DE MICROCREDITARE PENTRU CARE, ÎN 2006, MUHAMMAD YUMUS A PRIMIT PREMIUL NOBEL PENTRU PACE. Soluţia pe care a găsit-o în oraşul nativ Bangladesh viza ajutorarea săracilor pentru depăşirea condiţiei lor. Cât din modelul acestuia s-a păstrat pe măsură ce instituţiile financiare nebancare s-au răspândit în întreaga lume, cu precădere în ţările mai puţin dezvoltate?

Un studiu efectuate de compania de cercetare britanică YouGov la iniţiativa grupului International Personal Finance pe clienţii din cele şase ţări în care sunt prezenţi - România, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria şi Mexic - poate ajuta la conturarea unui răspuns. „Un sfert dintre cei care se împrumută de la noi o fac în scopul educaţiei„, spune Vlad Şandru, senior corporate affairs manager al Provident.

Educaţia copiilor este cel de-al treilea motiv de împrumuturi rapide pe termen scurt, după „mini-investiţiile în confortul vieţii de familie„ (35%) şi plata cheltuielilor curente (28%). Restul de procente este împărţit între cheltuieli pentru divertisment şi hobby-uri şi pentru alte cheltuieli personale. Datorită acestora, Provident, cea mai cunoscută instituţie financiară nebancară care face astfel de îm-prumuturi în România a avut, de la intrarea pe piaţă în 2006 şi până în prezent, circa 600.000 de clienţi.

Creditele acordate au adus un profit de 2,7 milioane de euro şi o cifră de afaceri de 106 de milioane de euro în 2012, în creştere cu 10% faţă de anul precedent. „Nu aş spune că sunt săraci, sunt persoane cu venituri medii şi sub medie„, precizează Şandru, referindu-se la profilul clientului

Provident. Potrivit studiului realizat online pe un eşantion de 1.478 de respondenţi, veniturile a 40% dintre clienţi se situează între 600 şi 1.000 de lei, circa 30% au venituri cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei, dar există şi un procent de aproximativ 20% care câştigă mai puţin de 600 de lei. Un portret-robot al celui care se împrumută prezintă, potrivit aceluiaşi studiu, o persoană cu vârsta cuprinsă între 31 şi 55 de ani (62%), cu un loc de muncă (76%) şi dorinţa de a face un împrumut de 1.500 de lei.

Rambursările medii lunare sunt de aproximativ 300 de lei. Între cheltuielile zilnice ale respondenţilor primează costurile pentru alimente (30%), pentru facturile lunare (20%) sau pentru medicamente (10%). Printre produsele financiare pe care şi le doresc se numără un cont de economii (42%), asigurarea de sănătate (36%) şi investiţii pe termen lung (27%). Mai mult de jumătate din participanţii la studiu au ca principala grijă presiunea cheltuielilor zilnice asupra bugetelor personale, iar aceasta este urmată de preocuparea faţă de locul de muncă (17%) şi de educaţie(7%). În rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 24 şi 34 de ani, procentul celor preocupaţi de educaţie depăşeşte 20%.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/cum-se-face-educatie-cu-dobanda-de-100-11129920
11129920
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.