Cine este tânăra care face parte dintre puţinele femei de top care vor conduce o companie românească listată la bursă
100 Cele mai puternice femei din business. Irina Ciocan-Stănescu, CEO, GRF+
MOTTO: „Viaţa poate fi înţeleasă doar în retrospectivă, dar trebuie trăită privind înainte.” - Søren Kierkegaard
BIO
A preluat rolul actual în 2024, şi spune că este „un produs al filosofiei de construcţie a GRF+”, companie în care a făcut primii paşi în 2009 ca intern, apoi a ocupat diferite poziţii de consultanţă şi management. Compania, care a crescut echipa de la zece oameni în 2009 la 100 în prezent, şi-a anunţat listarea la BVB, iar Irina Ciocan-Stănescu devine astfel una dintre puţinele femei de top care va conduce o companie românească listată la bursă.
VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAŢIE
Cum te motivează citatul menţionat în activitatea zilnică?
Nu mă blochez în trecut şi nici nu mă arunc în viitor, cred însă în regrete constructive, în pragmatismul învăţării din eşecuri şi în obsesia pentru următorul pas, indiferent de unde a ajuns planul iniţial.
Cum arată „imaginea centrală” de pe vision board?
„Do the hard part first!
(Începe cu partea grea!)” e gravat pe moneda pe care am primit-o la absolvirea altMBA, un program de antrenare a rezilienţei şi a gândirii transformaţionale, dezvoltat de autorul Seth Godin.
Ce te motivează în fiecare dimineaţă să mergi mai departe?
Sună stereotipic, dar sunt pur şi simplu multe de făcut, multe de experimentat, multe de rezolvat în jurul nostru. Am alături de mine oameni care sunt dependenţi de ambiţii noi, deci mă alimentez constant din această diversitate.
LEADERSHIP & CARIERĂ
Ce te inspiră când iei decizii importante?
Mă inspiră mulţi dintre colegi. Cred că problemele sunt în continuare cel mai eficient program de formare, deci dacă o decizie rezolvă ceva, are şanse să fie o decizie bună.
Care este cea mai mare realizare personală?
Mă bucur că am putut fi o mică parte din construcţia civică a unui nou partid politic în România. Cred că nu mai avem, dacă am avut vreodată, luxul de a nu ne implica politic. Avem cu toţii responsabilitatea să consolidăm cel mai de succes (deşi evident imperfect) proiect civic al erei noastre: Uniunea Europeană.
HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ
Care este activitatea care te inspiră?
Când am nevoie de claritate, prefer un mediu activ mai degrabă decât de un refugiu.
Ce hobby te ajută să te relaxezi?
Deşi toţi ne-am îndrăgostit probabil de ele în „House of Cards”, am încercat abia recent aparatele de rowing (de vâslit). O metaforă poate un pic forţată, dar vâslitul e activitatea perfectă dacă vrei să înveţi că ritmul e mai important decât viteza.
Apoi, orice activitate cu câini îţi schimbă imediat perspectiva.
Dacă ai putea explora un nou hobby, ce ai alege?
Aş vrea să încerc apnea diving (scufundări libere, fără oxigen) – o activitate care pune accent pe control şi coordonare mai mult decât pe efort.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













