Are doar 35 de ani şi conduce un business de 150 mil. euro. Acum construieşte o fabrică de 38 mil. euro în România şi pariază milioane pe extinderea în Europa

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 11 noiembrie 2026 0 afişări

La 35 de ani, Alin Zamfira jonglează cu mai multe businessuri care se completează între ele. Este preşedinţe al consiliului de administraţie al Grupului Periş, unul dintre cei mai mari jucători în industria cărnii, dar în fiecare zi, povesteşte chiar el, este şi antreprenor, şi om de produs, şi negociator, şi uneori chiar „antrenor” pentru echipă.


Alin Zamfira

Preşedintele consiliului de administraţie, Grup PERIŞ

Vârstă: 35 de ani


CARTE DE VIZITĂ

Alin Zamfira este unul dintre cei mai tineri investitori din industria cărnii din România. La doar 35 de ani, a reuşit să atingă obiective importante de business. Conduce Abatorul Periş – una dintre cele mai mari unităţi de procesare din ţară – şi coordonează un portofoliu divers de companii, de la cârnaţii de Pleşcoi la Szekely Falat. Este un promotor al produselor româneşti sănătoase şi curate, cu accent pe carne proaspătă şi procesare locală. Prin investiţii în tehnologii moderne şi prin consolidarea parteneriatelor cu fermele româneşti, Zamfira promovează un model integrat care păstrează valoarea adăugată în ţară şi oferă consumatorilor branduri cu identitate şi trasabilitate.


Antreprenorul se defineşte drept constructor de businessuri şi spune că îi place să vadă cum o idee devine ceva real, cu oameni, fabrici, produse şi clienţi. „Am făcut sport de performanţă înainte de antreprenoriat şi cred că multe vin de acolo: disciplina, rezistenţa şi ideea că rezultatele mari se construiesc în timp, nu peste noapte.”

Abatorul Periş, deţinut de Jabbar Kanani şi Alin Zamfira, a încheiat 2025 cu afaceri de 753 de milioane de lei (circa 150 mil. euro), în creştere cu 24% faţă de anul anterior, apropiindu-se de primii cinci jucători din industria cărnii. În prezent, Periş abatorizează circa 200.000 de capete pe an, iar capacitatea abatorului este de 500.000 de capete. Exis­tă loc de creştere, consideră antreprenorul, însă pe lângă propria unitate de producţie, Periş colaborează şi cu alţi parteneri.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LEADERSHIP,
Alin Zamfira,
antreprenori,
business
COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.