100 Tineri manageri de top. Ştefan Surcel, Head of Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox
Head of Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox
30 de ani
Ştefan Surcel a preluat responsabilitatea conducerii unui departament înainte de 30 de ani, considerând această oportunitate un angajament real faţă de companie şi colegi. Activează în consultanţă imobiliară, un domeniu în care se regăseşte datorită mixului de autonomie, responsabilitate şi relaţii directe cu clienţii. Îşi doreşte ca echipa sa să devină lider de piaţă în următorii trei ani şi prima opţiune pentru clienţi în zona de spaţii industriale şi logistice. Pe termen lung, vizează dezvoltarea unor relaţii solide şi de impact în businessul partenerilor. Iar într-o etapă viitoare, aspiră să facă pasul spre dezvoltarea imobiliară.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.
Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?
Am avut norocul să nu am greşeli mari de-a lungul carierei. Dar o lecţie importantă învăţată a fost să-mi aleg bine „luptele” şi proiectele în care să mă implic şi în care să investesc timp. În industria noastră, fiecare proiect reuşit are în spate alte 10 proiecte care nu s-au întâmplat.
Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?
Şi ce înseamnă, de fapt, eşecul pentru tine?
Eşecul este, pentru mine, un cuvânt foarte greu şi îmi dau seama că aproape că nu l-am folosit în ultimii ani. În meseria pe care o practic, proiectele la care muncim şi pentru care depunem toate eforturile ajung, de multe ori, să nu se materializeze din cauza unor factori ce nu ţin de experienţa şi cunoştinţele noastre. Am ales, totuşi, să nu privesc niciodată asta ca pe un eşec şi îi încurajez pe toţi colegii să îşi păstreze optimismul în astfel de situaţii. Singurul eşec real, din punctul meu de vedere, este atunci când dezamăgeşti aşteptările celor din jurul tău – fie în viaţa personală, fie în cea profesională.
MOMENTE CARE CONTEAZĂ
Care e reuşita de care eşti cel mai mândru?
Un proiect, o decizie, o echipă?
Sunt mândru în fiecare zi că am şansa să lucrez într-o echipă de profesionişti care reuşeşte, de peste 20 de ani, să rămână unită, şi din care fac parte unii dintre cei mai experimentaţi consultanţi din piaţa de real estate. Acesta este un lucru foarte rar într-o industrie în care rata de renunţare şi de schimbare dintr-o firmă în alta este foarte ridicată.
Toate proiectele în care ne implicăm şi pe care reuşim să le ducem la final ne fac mândri. Cele care ne aduc cea mai multă bucurie sunt cele în care clienţii vin către noi după perioade lungi în care au fost blocaţi cu planurile lor imobiliare, iar împreună reuşim să le oferim o soluţie care, uneori, ar putea să însemne chiar salvarea businessului.
Trei superputeri profesionale.
Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?
► Capacitatea de a reţine informaţii
► Empatia
► Capacitatea de a transforma un eşec în combustibil pentru viitor
ECHILIBRU & INSPIRAŢIE
Job + viaţă personală = echilibru?
Cum reuşeşti să le păstrezi în armonie?
Printr-un bun management al timpului. Îmi place să cred că îmi folosesc foarte eficient cele 8 ore de muncă pe zi, astfel încât nu las viaţa personală să sufere. Am, totuşi, un mare noroc cu o parteneră care înţelege atunci când apar momente în care cele 8 ore de muncă nu sunt suficiente.
Ce faci când nu lucrezi?
Un hobby, o pasiune, o recomandare de carte?
Fac sport, citesc, şi atunci când am mai mult timp liber îmi place să pictez. Toate cele de mai sus mă ajută mult să-mi păstrez mintea creativă şi odihnită. O carte citită de curând care mi-a plăcut mult – de altfel, ca toate cărţile scrise de acest autor – este „Nexus“, de Yuval Noah Harari.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












