100 Tineri manageri de top. Ioana Manea, Chief Innvation Officer, ARCTIC STREAM / Director general, CYBER ARENA
Chief Innvation Officer, ARCTIC STREAM / Director general, CYBER ARENA
36 de ani
Ioana Manea are un parcurs profesional care îmbină rigoarea tehnică cu viziunea antreprenorială, de la începuturile ca inginer în Cisco până la rolurile-cheie din Arctic Stream şi Cyber Arena. Coordonează iniţiative strategice în domeniul infrastructurii IT şi al securităţii cibernetice, cu accent pe inovaţie, parteneriate şi formare practică. Este directoarea generală a Cyber Arena, primul poligon cibernetic din România, un proiect care sprijină formarea experţilor în reţele critice. Crede în puterea tehnologiei de a aduce valoare reală oamenilor şi în rolul liderului de a construi echipe unite în jurul unei viziuni. Misiunea ei este să contribuie la dezvoltarea unei culturi solide de cybersecurity în România.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.
Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?
Nu ştiu dacă o pot considera cea mai mare greşeală, însă a fost un moment în care am încheiat un parteneriat profesional fără să fac o analiză atentă a valorilor comune.
Cu siguranţă, de atunci, am învăţat să fiu mult mai atentă în verificările iniţiale precum şi în calibrarea aşteptărilor. Lecţia învăţată: compatibilitatea de viziune e esenţială, precum şi atenţia la detalii.
Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?
Şi ce înseamnă, de fapt, eşecul pentru tine?
Aveam un coleg care îmi spunea mereu: „Cine nu munceşte nu greşeşte”. La începutul carierei, tuturor ne e teamă să nu care cumva să greşim, lucru care ne împiedică adesea să încercăm şi alte abordări care, de cele mai multe ori, pot avea rezultate foarte bune. Noi încurajăm mereu membrii echipei să nu pornească cu această frică de greşeală, pentru a nu fi constrânşi în munca de zi cu zi, şi încercăm să îi asigurăm că există o plasă de salvare pentru orice lucru potenţial greşit. Adevărata provocare este să găsească această rezolvare şi să tragă învăţămintele corecte, pentru a nu o repeta. Eşecul, pentru mine, este un cuvânt foarte greu şi pe care îmi doresc sa nu îl folosesc prea des. Îl percep ca pe o serie întreagă de încercări care eşuează constant, şi la finalul procesului simţi ca nu mai există vreo abordare care să nu dea greş, nu mai vedem luminiţa de la capătul tunelului. Pentru mine, eşecul e asociat şi cu o gândire negativă. Dacă încercăm să găsim măcar o învăţătură sau un aspect pozitiv dintr-o greşeală, sau situaţie dificilă, devine mult mai greu să considerăm acea situaţie un eşec pe termen lung.
MOMENTE CARE CONTEAZĂ
Care e reuşita de care eşti cea mai mândră?
Un proiect, o decizie, o echipă?
Recenta lansare a Cyber Arena – primul poligon cibernetic din România cu simulări realiste de atacuri – este, unul dintre proiectele de care sunt cel mai mândră. A fost o iniţiativă strategică, realizată în parteneriat cu Eximprod şi CybergymIEC, care răspunde direct unei nevoi critice din piaţă: formarea practică, aplicată, a profesioniştilor din infrastructuri critice, companii private şi instituţii publice în faţa ameninţărilor cibernetice. Cyber Arena nu este doar un spaţiu de training, ci o platformă de creştere a rezilienţei cibernetice pentru România şi o dovadă că expertiza locală poate susţine proiecte la cel mai înalt standard internaţional.
Trei superputeri profesionale.
Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?
Gândire critică – în ultima vreme, se pune accent din ce în ce mai mult pe asta, în contextul folosirii toolurilor de AI. Acestea din urmă sunt binevenite şi de ajutor, atâta vreme cât ai capacitatea de a pune rezultatele în context şi a trage concluziile corect.
Abilitatea de a crea echipe unite în jurul unei viziuni – probabil cea mai teoretică, dar şi cea mai importantă. E esenţial să realizezi devreme că nu poţi face totul singur, şi că trebuie să alegi corect şi să ai încredere în oamenii din jur, pentru a-i determina să exceleze în rolurile lor.
Adaptabilitate în faţa schimbării – citeam recent că tot mai des oamenii vorbesc în acele discuţii de deschidere a unei întâlniri (small talk), nu despre vreme şi concedii, ci despre cum navigăm prin aceste vremuri incerte. Indiferent de rol sau de domeniul în care apar aceste schimbări (tehnologie, viaţa politică etc), această adaptabilitate este crucială, pentru a fi în continuare pertinent, coerent şi relevant, în primul rând ca individ.
STIL & INFLUENŢĂ
Cum arată stilul tău de leadership?
Şi ce oameni sau momente te-au format ca lider?
Deschis, colaborativ, cu accent pe autonomie, învăţare continuă şi asumarea responsabilităţii. Cred în claritatea rolurilor şi taskurilor: odată ce cadrul este bine definit, oamenii îşi pot gestiona munca eficient şi autonom.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












