100 Cele mai puternice femei din business. Irina Pencea, General manager, eMAG România & senior VP eMAG Ungaria şi Bulgaria

Postat la 11 iunie 2024 70 afişări

100 Cele mai puternice femei din business. Irina Pencea, General manager, eMAG România & senior VP eMAG Ungaria şi Bulgaria

Cifră de afaceri (netă la nivelul anului 2022): + 7,1 mld. lei

Profit (net la nivelul anului 2022): + 123,7 mil. lei

Număr de angajaţi: > 6.000


Biografie:

Irina Pencea s-a alăturat eMAG în urmă cu doi ani, timp în care a consolidat poziţionarea companiei ca o platformă universală de shopping pentru cei peste 9 milioane de clienţi din toate cele trei ţări în care brandul este prezent: România, Bulgaria şi Ungaria. Ea a venit la eMAG după 24 de ani în marketing şi 10 ani de antreprenoriat, timp în care a cofondat şi a condus una dintre cele mai premiate agenţii de comunicare independente din România şi a contribuit la construirea unor branduri de succes din industrii precum banking, ecommerce, telecom, retail sau energie. Irina este pasionată de sporturile în aer liber, iar în timpul liber îi place să alerge, să schieze şi să facă sailing împreună cu familia sa.


► Cred că mă număr printre norocoşii care au ştiut devreme ce vor şi şi-au netezit drumul pas cu pas în carieră. Mi-am dorit să lucrez în marketing şi comunicare încă din liceu, am urmat Facultatea de Marketing din cadrul ASE, iar în timpul facultăţii, din dorinţa de a învăţa cât mai aplicat comunicare am şi obţinut primul job. În agenţii am trecut prin roluri de account management, strategie sau general management care m-au ajutat să descopăr businessuri din domenii foarte variate şi să învăţ cum pot aduce valoare construind branduri puternice cu impact în business. Lucrând predominant pentru agenţii independente, mi-am descoperit devreme spiritul antreprenorial, iar în 2012 am cofondat şi condus două dintre cele mai creative agenţii din România, recunoscute atât la nivel local cât şi internaţional. În 2022 am trecut într-o nouă etapă şi  m-am alăturat eMAG.

► Cred că am avut intuiţie bună atunci când am întrezărit că alegând să lucrez în marketing şi comunicare mi se va deschide o lume în care eu pot să dau formă energiei pe care o am şi să învăţ permanent. Fiecare schimbare pe care am făcut-o sau a trebuit să o fac la un moment dat a fost pentru mine o aventură pe care am privit-o cu deschidere şi cu bucuria începutului. Sigur că nu a fost întotdeauna uşor, pentru că am trecut şi prin momente critice, însă nu aş schimba nimic din parcursul meu profesional, pentru că, oricât de grele ar fi fost anumite momente, m-au format astfel încât să am astăzi capacitatea de a conduce dezvoltarea unui business aflat într-o continuă dinamică.

► Comerţul online este încă în faza de creştere şi cred că este cel mai bine înzestrat pentru a se adapta acestor transformări şi totodată poate susţine cel mai bine progresul oamenilor: nu vom mai investi timp şi efort în a face cumpărături, ci, cu ajutorul tehnologiei vom primi recomandările de produse potrivite penru fiecare dintre noi, indiferent unde sunt ele fabricate în lume, la preţul cel mai bun, livrate rapid prin infrastructură logistică omniprezentă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.