100 Cele mai puternice femei din business. Diana Ţarfulea, Sr Director of Engineering, Adobe România
MOTTO: „Dacă vrei să construieşti un vapor, nu începe prina-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întăi să tânjeascădupă marea îndepărtată, nesfârşită.“- Antoine de Saint Exupery
BIO
Diana Ţarfulea spune că este concentrată pe transformarea ideilor în realitate, dezvoltarea unor strategii eficiente, cultivarea unor culturi organizaţionale sănătoase, recrutarea celor mai buni oameni şi încurajarea lor să scrie cod şi să creeze produse pe care clienţii le adoră. Iniţiativele pe care le coordonează acoperă multiple sectoare, geografii şi culturi, oferind soluţii la scară largă, cu un impact semnificativ asupra veniturilor şi integrează tehnologii precum Multi Cloud, Big Data, ML sau GenAI.
VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAŢIE
Cum arată „imaginea centrală” de pe vision board?
O ţintă (target) de darts. Este probabil inspirată şi de unul din produsele la care lucrez de câţiva ani, Adobe Target, dar are legătură şi cu practica de a-mi seta obiective şi a le urmări în mod focusat.
Care sunt cele mai importante obiective pentru următorii cinci ani?
Obiectivul de business este ca, împreună cu echipele pe care le coordonez, să scalăm încă un produs până la un nivel de venit de nouă cifre ($). Pe plan personal, îmi propun să creez un pic mai mult spaţiu pentru experienţe noi, călătorii şi pentru câteva cauze sociale care mă preocupă.
Ce te motivează să contini drumul spre excelenţă?
Convingerea că ceea ce fac aduce valoare şi creează impact pozitiv în viaţa cuiva. Principiul după care mă ghidez este ca în orice aleg să fac, să pun suflet şi să fac cât pot eu de bine la acel moment.
LEADERSHIP & CARIERĂ
Cum foloseşti influenţa şi leadershipul pentru a genera impact social?
Susţinerea fetelor şi femeilor în tehnologie este una din cauzele în care mă implic cu acţiuni concrete de mulţi ani.
Cum integrezi valorile personale în modul în stilul de conducere?
Cred că valorile personale se reflectă în comportamentul fiecăruia dintre noi. În cazul meu, două dintre valorile care îmi influenţează stilul de leadership sunt corectitudinea şi loialitatea.
HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ
Ce hobby-uri sau activităţi te ajută să te relaxezi?
Aproape zilnic - lectura. O altă activitate care mă încarcă cu energie este antrenamentul fizic, pe care îl practic regulat.
Dacă ai putea explora o nouă abilitate ce ai alege?
Aş alege abilitatea de a adopta mai des o atitudine de tipul „Why so serious?” - adică de a trata implicit multe lucruri într-un mod mai relaxat, dându-le mai puţină importanţă.
Ce loc din lume te inspiră?
Locul care mă inspiră şi mă încarcă cel mai mult cu energie este casa părintească. O destinaţie externă la care visez de mult timp este China, iar în vara aceasta, în iulie, voi merge acolo.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













