Adăpostul din care milionarii vor să urmărescă Apocalipsa - GALERIE FOTO

Autor: Dorin Oancea Postat la 11 aprilie 2012 56 afişări

Adăpostul în cauză se construieşte undeva în preeriile din Kansas, pe infrastructura deja existentă a unui siloz abandonat de rachete nucleare şi este găndit să-i apere pe locatari de orice posibilă ameninţare, de la un colaps economic total la furtuni solare, atacuri teroriste sau pandemii.

Până în prezent patru cumpărători au plătit în total 7 milioane de dolari, iar dezvoltatorul Larry Hill crede că va reuşi să umple alte trei foste silozuri, pe lângă această primă construcţie.

Hall, care se teme că erupţiile solare vor distuge reţeaua electrică mondială şi vor cauza un haos generalizat a păstrat unul dintre apartamente pentru el şi familia sa.

În lipsa unui cataclism, apartamentele vor putea fi folosite drept case de vacanţă. Hall nu este primul antreprenor care foloseşte fostele silozuri de rachete. Construite pentru a rezista unei explozii atomice, silozurile au ziduri groase de trei metri şi o adâncime de peste 50 de metri. Şapte din cele 14 niveluri subterane sunt de vânzare, împărţite în apartamente ce ocupă un întreg etaj, în valoare de 2 milioane de dolari sau două spaţii pe nivel, pentru un milion de dolari fiecare.

Pentru moment între etaje se circulă pe scări metalice, dar un lift va fi instalat în curând. Trei apartamente mari şi unul mic au fost vândute deja, două contracte sunt în negocieri şi alte două apartamente sunt disponibile, a precizat Hall. O fermă care va putea hrăni 70 de oameni cu peşte şi vegetale va fi construită; unitatea va avea şi spaţii de depozitare a hranei deshidratate, suficientă pentru cinci ani.

Alte etaje vor avea o piscină, un cinematograf şi o bibliotecă, precum şi un centru medical şi o şcoală. Energia va fi asigurată din surse convenţionale, dar şi din eoliene. Rezervoare de apă subterane vor beneficia de filtre pe bază de carbon şi nisip. Construcţia va fi deservită şi de un sistem de securitate elaborat, în stare să ţină mulţimea la distanţă.Printre cumpărători şi doritori se află un jucător de fotbal american, un şofer de curse, un producător de filme şi politicieni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Adăpost,
milionarii,
apocalipsa
/actualitate/adapostul-din-care-milionarii-vor-sa-urmaresca-apocalipsa-galerie-foto-9511147
9511147
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.