Acţiunile UiPath par că şi-au oprit sângerarea pe bursa americană: prima creştere după două zile în care peste un sfert din valoare s-a evaporat

Postat la 01 aprilie 2022 26 afişări

Acţiunile UiPath par că şi-au oprit sângerarea pe bursa americană: prima creştere după două zile în care peste un sfert din valoare s-a evaporat

Acţiunile UiPath, cel mai valoros start-up de IT pornit din România, pare că au pus capăt unei serii de două zile teribile, în care preţul a căzut cu circa 30% după ce mai multe veşti succesive care nu au fost pe placul analiştilor şi investitorilor, au dus la un declin abrupt pe Bursa din New York.

După ce în cele două zile acţiunile UiPath au pierdut circa 10 dolari sau 30%, scăzând de la 31 la 21 de dolari, în tranzacţiile realizate înainte de deschiderea pieţei bursiere din New York s-au înregistrat primele creşteri ale preţului, de 1,3%.

Evaporarea a 30% din valoarea pe bursă a UiPath a fost determinată de mai multe informaţii / estimări care s-au succedat într-o ordine nefericită pentru companie: pierderi mai mari faţă de estimări pentru anul fiscal abia încheiat, plecarea directorului care se ocupa de venituri şi înlocuirea lui cu un fost executiv Microsoft, publicarea unor estimări rezervate pentru noul an fiscal în contextul impactului creat de războiul din Ucraina.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.