Acţiunile Apple, la noi maxime istorice. Gigantul american plănuieşte să lanseze o serie de funcţii prin satelit, prin care utilizatorii de iPhone vor putea contacta serviciile de urgenţă în zone fără acoperire celulară

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 31 august 2021 37 afişări

Acţiunile Apple, la noi maxime istorice. Gigantul american plănuieşte să lanseze o serie de funcţii prin satelit, prin care utilizatorii de iPhone vor putea contacta serviciile de urgenţă în zone fără acoperire celulară

Planurile Apple de a adăuga funcţii prin satelit pe iPhone-uri se vor concentra asupra situaţiilor de urgenţă, permiţându-le utilizatorilor să raporteze accidente în zone fără semnal celular, conform Bloomberg.

Compania dezvoltă cel puţin două funcţii asociate de urgenţă care se vor baza pe reţelele de sateliţi, intenţionând să le lanseze pe viitoarele modele de iPhone-uri, potrivit unei persoane familiare cu situaţia, citată de publicaţia americană.

Apple lucrează de câţiva ani asupra unei tehnologii de sateliţi, gigantul explorând conceptul încă din 2017. Speculaţiile potrivit cărora următorul iPhone va avea o funcţie de urgenţă prin satelit au luat naştere săptămâna aceasta, după ce analistul Ming-Chi Kuo, prezent în cadrul companiei TF International Securities, a spus că telefonul va funcţiona probabil cu frecvenţele deţinute de grupul de telecomunicaţii Globalstar.Totuşi, şansele ca funcţiile să fie gata până la sfârşitul anului sunt destul de mici, caracteristicile urmând să fie valabile în regiuni fără acoperire 4G sau 5G.

Compania a luat în calcul lansarea propriilor săi sateliţi, însă – cel mai probabil – funcţia va fi alimentată de o reţea deja existentă.

Pentru a se conecta la sateliţi, Apple va avea nevoie de un cip special. În timp ce firma îşi construieşte propriile ei modemuri celulare, care vor fi utilizate în următorii ani, Apple va folosi pe termen scurt modemurile realizate de producătorul american Qualcomm.

Acţiunile Globalstar (simbol bursier GSAT) se află pe plus cu 64% la sfârşitul ultimei şedinţe de tranzacţionare, în timp ce Apple (AAPL) a raportat o creştere de peste 3% pe bursă, obţinând o capitalizare de peste 2.500 de miliarde de dolari. Luând în calcul operaţiunile de splitare a acţiunilor, Apple au stabilit un nou maxim istoric, cu un preţ de 152,12 dolari pe unitate.

De la începutul anului până acum, Apple este pe plus cu peste 18%. Luni, au fost tranzacţionate 90,2 milioane de acţiuni, media zilnică fiind de 76,3 milioane de acţiuni.

De asemenea, gigantul a ajuns la un acord prin care îşi va extinde oferta din cadrul Apple Music cu achiziţia aplicaţiei de muzică clasică Primephonic, iar un nou raport al firmei de analiză IDC arată că livrările de iPhone-uri vor creşte în 2021 cu 14% faţă de anul trecut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
apple,
iphone,
functii,
urgenta,
sateliti,
concept

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.