Acţionarii Carpatica au respins oferta de fuziune cu Nextebank, dar continuă cu alţi investitori

Autor: Ovidiu Tempea Postat la 20 decembrie 2014 66 afişări

Acţionarii Banca Carpatica (BCC) au respins vineri oferta de fuziune cu Nextebank şi au împuternicit directoratul băncii să poată majora capitalul cu cel mult 155 de milioane lei pe o perioadă de un an, prin emisiune de acţiuni legate de împrumuturi subordonate convertibile în acţiuni.

"Directoratul este împuternicit săstabilească toţi termenii şi condiţiile majorării de capital social în legătură cu respectivul împrumut de capital, cu respectarea prevederilor legale. Această delegare va trebui să fie reînnoită anual pe toată durata de viaţa a oricărui împrumut de capital având caracteristici de convertibilitate îm acţiuni", se arată în raportul curent privind deciziile adunării Genrale a Acţionarilor din data de 19 decembrie.

Banca a anunţat, la convocarea AGA, că acţionarii care deţin pachetul majoritar la Banca Comercială Carpatica, omul de afaceri Ilie Carabulea şi părţile afiliate, au anunţat decizia de a vinde participaţiile, iar ceilalţi acţionari vor aproba fie fuziunea cu Nextebank, fie majorarea capitalului instituţiei de credit.

Dacă pachetul majoritar de acţiuni va fi cedat proprietarului Nextebank, atunci urmează fuziunea cu aceasta, iar în cazul vânzării către un alt cumpărător va fi operată majorarea de capital.

Potrivit informaţiilor deţinute de MEDIAFAX, ar exista discuţii cu alţi doi acţionari instituţionali, care nu deţin însă instituţii de credit în România, ceea ce înseamnă că nu se poate realiza o fuziune.

Nextebank a înaintat în luna noiembrie o ofertă fermă revizuită pentru fuziunea prin absorbţie cu Banca Comercială Carpatica (BCC). Acţionarii BCC se vor reuni pe 19 decembrie pentru a discuta oferta primită.

Nextebank este deţinută de Emerging Europe Accession Fund, fond de investiţii administrat de Horia Manda prin Axxess Capital.

Mai multe surse au declarat pentru MEDIAFAX, la sfârşitul lunii august, că fondul de investiţii JC Flowers, înfiinţat de un fost partener şi executiv la Goldman Sachs, concurează cu AnaCap şi Axxess Capital pentru a intra în acţionariatul Băncii Comerciale Carpatica, al cărei management optează pentru o fuziune cu altă instituţie bancară.

Totodată, acestea au afirmat că în camera de date ar fi cerut acces şi investitori din Israel.

Acţionarii BCC au mai aprobat înlocuirea auditorului financiar o dată la trei ani şi numirea acestuia de către AGA, precum şi stabilirea datei de înregistrare pe 14 ianuarie.

La finele lunii noiembrie banca a înregistrat un profit operaţional de 39 milioane de lei, cu 1,2 milioane de lei sub valoarea bugetată pentru întregul an.

BCC este listată la Bursa de Valori Bucureşti, iar cele mai recente tranzacţii s-au operat la un preţ de 0,0795 lei/titlu, în urcare cu 0,13 faţă de referinţă. Valoarea nominală a unei acţiuni este de 0,1 lei, iar capitalul social de 314 milioane lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CARPATICA,
PRELUARE,
AGA
/actualitate/actionarii-carpatica-au-respins-oferta-de-fuziune-cu-nextebank-dar-continua-cu-alti-investitori-13732577
13732577
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.