Cum poţi greşi atunci când mânuieşti banii companiei tale?

Autor: Dorin Oancea Postat la 23 decembrie 2014 342 afişări

În prima fază de dezvoltare a afacerii antreprenorul are nevoie de bani. Iar pentru mulţi întreprinzătorii locali banii par a putea veni doar de la bănci. Ceea ce ar putea fi o greşeală, spune Mihaela Matei, coordonatorul proiectului "Antreprenorii vorbesc: Barometrul antreprenoriatului românesc" şi Marketing Supervising Specialist la EY România: "Nu te gândi doar la finanţare prin credit bancar atunci cand cauţi fonduri.

Cum poţi greşi atunci când mânuieşti banii companiei tale?

Şi am văzut că acest lucru deja se întâmplă în cazul antreprenorilor care ne-au răspuns. Dacă anul trecut procentul celor care nu erau familiarizaţi cu concepte precum private equity, venture capital, angel investor era destul de mare, în acest an aceste tipuri de investitori apar printre soluţiile care ar putea avea un impact important în ecosistemul de finanţare românesc în următorii ani". Pe de altă parte antreprenorul trebuie să caute finanţarea care se potriveşte stadiului afacerii sale.

Nu este bine să încerce să ia credit bancar când business-ul este abia înfiinţat sau în stadiul de startup. De obicei băncile acordă credit firmelor cu istoric şi situaţii financiare pe câţiva ani. "Dar nici nu te gândi că nu ai acces la finanţare pentru că eşti startup. Gândeşte “out of the box” şi ia în considerare opţiunile inovative de finanţare apărute în anii de criză, de exemplu crowdfunding-ul", spune Mihaela Matei.

"Tot legat de finanţare, nu te gândi că vei reuşi doar prin fondurile proprii să dezvolţi o afacere. Bineînţeles că nu e o regulă general valabilă, dar, de cele mai multe ori, fără fonduri suficiente afacerea nu se va dezvolta în ritmul necesar sau nu va rezista dincolo de zona de start-up. Nu aştepta să ajungi la această concluzie după 2-3 ani în care să îţi spui că nu e şi cazul tău şi că tu vei reuşi fără fonduri din exterior. Echipa se va demotiva sau chiar va părăsi start-up-ul".

Relaţia antreprenorului cu banii nu înseamnă numai finanţarea activităţii, ci şi mânuirea disponibilităţilor companiei.  Cristian Bişa de la manageranticriză.ro spune că, cu cat nivelul de avuţie al societăţii scade cu atât utilitatea resurselor financiare deţinute este mai mare şi aversiunea la risc mai accentuată."Una este să investeşti 100.000 de euro atunci când ai numai 120.000 de euro şi alta să inveştesti 100.000 de euro atunci când deţii în cont un milion".

Depăşind acestă situaţie, antreprenorul se poate trezi într-o altă situaţie, la fel de neplăcută. "Este foarte greu de înţeles şi de acceptat, dar şi de gestionat faptul că cel puţin 24 plus 16% din veniturile obţinute (sigur, prin munca si priceperea ta) nu îţi aparţin ţie, ci statului", spune expertul contabil Emilia Ţuluca.

Dacă nu puteţi accepta asta, atunci angajaţi pe cineva care să vă amintească; antreprenorul Mihai Scărlătescu subliniază nevoia angajării sau implicării în afacere a cuiva cu expertiză în zona financiară, un "om cu duşul", care să tempereze orice elanuri risipitoare.

Există proprietari de afaceri care se "joacă" cu banii companiei - ridicări nejustificate de numerar, care ridică soldul casei şi care ar trebui cheltuiţi în interesul acesteia, fapt care se întâmplă mai rar. Iar achiziţiile persoanale efectuate în numele sociatăţii nu fac decât să crească lista fondurilor fixe şi bătăile de cap ale contabililor, dar sporesc şi riscurile în cazul unui control, spune Daniela Niţu, expert contabil.

Un lucru simplu la capitolul bani, care înseamnă de fapt fineţe şi analiză: o greşeală este să nu faci un exit la momentul potrivit, când ai ajuns la punctul de maturitate pe curba de dezvoltare a afacerii.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cum-poti-gresi-atunci-cand-manuiesti-banii-companiei-tale-13724119
13724119
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.