Acord istoric: SUA şi Ucraina au semnat celebrul tratat privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei, după negocieri extrem de tenisonate. Se înfiinţează şi un fond de reconstrucţie a Ucrainei

Autor: Ştefan Stan Postat la 01 mai 2025 26 afişări

Acord istoric: SUA şi Ucraina au semnat celebrul tratat privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei, după negocieri extrem de tenisonate. Se înfiinţează şi un fond de reconstrucţie a Ucrainei

SUA şi Ucraina au semnat acordul istoric care ar oferi Washingtonului acces la mineralele rare ale Kievului. 

Un comunicat de presă al Departamentului Trezoreriei precizează că cele două ţări au convenit să formeze un „Fond de Investiţii pentru Reconstrucţie”, prin care vor colabora pentru a se asigura că „activele, talentele şi capacităţile comune” pot accelera redresarea Kievului.

Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat pentru BBC, mai devreme în cursul zilei, că Ucraina este pregătită să semneze, iar ministra Economiei, Iulia Svyrydenko, era deja în drum spre Washington pentru a-şi pune semnătura pe document.

BBC News a consultat apoi o copie preliminară a documentului, care stabileşte obiectivele-cheie ale acordului şi este mult mai amplu decât ceea ce propusese iniţial Kievul – însă va asigura faptul că Ucraina îşi păstrează controlul asupra resurselor sale naturale, a insistat premierul Denis Şmîhal.

În timpul unui eveniment de presă al cabinetului american, organizat pentru a marca primele 100 de zile ale celui de-al doilea mandat Trump, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a confirmat că şi Statele Unite sunt gata să semneze „în această după-amiază”.

Bessent a menţionat că ambele părţi au făcut câteva „modificări de ultim moment” – o sursă spunând pentru BBC că Svyrydenko fusese sfătuită să nu călătorească în SUA până când acordul nu este finalizat.

Sursa a adăugat că mai multe „documente tehnice” fuseseră deja semnate vinerea trecută, însă Kievul a încercat să redeschidă discuţiile asupra unor puncte deja convenite, în special privind guvernanţa fondului de investiţii pentru reconstrucţia ţării şi un mecanism de transparenţă.

 

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
kiev,
accelerare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.