Acest citat al lui Steve Jobs are 15 ani, dar este ideal pentru a descrie anul care a trecut

Autor: Ioana Matei Postat la 29 noiembrie 2020 10240 afişări

Acest citat al lui Steve Jobs are 15 ani, dar este ideal pentru a descrie anul care a trecut

Este greu să realizezi cât de mult s-a schimbat lumea in 2020, în special dacă ne gândim la cât de puţine lucruri facem: nu mai călătorim, nu mai mergem la restaurante, majoritatea lucrurilor se întâmplă acasă, scriu jurnaliştii publicaţiei inc.com.

În acest context, în care simţim că ultimele luni merită o reluare, ei evidenţiază un citat al lui Steve Jobs:

„Câteodată viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu îţi pierde credinţa.”

Jobs a spus acest lucru într-un discurs pe care l-a ţinut la Universitatea Stanford, în 2005. La vremea respectivă, avea cancer pancreatic, ceea ce i-a oferit o perspectivă unică asupra vieţii şi asupra a ceea ce contează de fapt. Să te lupţi cu circumstanţe dificile oferă o astfel de perspectivă.

Această încurajare, „nu îţi pierde credinţa”, merită reamintită într-o lume în care simţim că urmează câte o nouă lovitură de „cărămidă” în fiecare zi.

Numărul cazurilor de COVID continuă să crească, afacerile îşi închid uşile, multe dintre acestea pentru a doua oară. Studenţii şi elevii încearcă să înveţe online şi părinţii să jongleze cu munca şi grija copiilor.

Modul în care reacţionăm la toate aceste schimbări depinde însă de noi - poţi decide dacă vrei să renunţi sau nu - sau dacă vrei să mergi mai departe. Este important fiindcă există posibilitatea ca alţii să depindă de tine.

Businessul tău, clienţii tăi, familia ta - toţi depind de tine.

Într-un final, circumstanţele se vor schimba şi cărămizile nu vor continua să cadă. Când se va întâmpla acest lucru, le vei ridica şi vei începe să construieşti din nou.

Sursa: inc.com.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.