A început cel mai mare RĂZBOI, la care nu se aştepta nimeni. Anunţul făcut de Germania care CUTREMURĂ lumea. Supramaţia Statelor Unite va APUNE

Postat la 20 iunie 2017 551 afişări

A început cel mai mare RĂZBOI, la care nu se aştepta nimeni. Anunţul făcut de Germania care CUTREMURĂ lumea. Supramaţia Statelor Unite va APUNE
A început cel mai mare RĂZBOI, la care nu se aştepta nimeni. Anunţul...

În urmă cu un an, China şi UE se îndreptau spre un război comercial. Acum, în epoca Trump, cea mai mare naţiune exportatoare a lumii pivotează spre cel mai mare bloc comercial al lumii. Însă un parteneriat adevărat nu poate funcţiona decât între egali, ceea ce nu se poate spune despre relaţiile economice dintre cele două tabere.

Premierul chinez Li Keqiang şi-a început miercuri o campanie diplomatică europeană venind mai întâi în Germania, liderul economic şi politic al Europei. Campania se va încheia vineri, după discuţii la Bruxelles, capitala Uniunii.

Ce vrea Beijingul este simplu: să submineze supremaţia americană în comerţul global şi să se asigure  că nervozitatea în creştere a europenilor, cauzată de politicile comerciale ale Chinei, nu se transformă în probleme, notează Politico. UE, exasperată de incertitudinile şi protecţionismul spre care se îndreaptă SUA sub ghidajul lui Donald Trump, vrea aliaţi în protejarea comerţului liber. Unele state membre şi companii europene ar vrea şi bani, şi investiţii chineze, companiile din China investind în orice, de la ferme de animale şi infrastructură la bănci şi producători de înaltă tehnologie - Beijingul vrea să transforme economia chinezească din fabrica lumii în producător de bunuri cu valoare adăugată mare, bazate pe inovaţie. Unii analişti spun că firmele chinezeşti vor putea acoperi până în 2020 deficitul de inovaţie pe care îl au în raport cu companiile occidentale.

„China a devenit un partener strategic mai important. Trăim în vremuri de incertitudini globale şi vedem că avem responsabilitatea să ne extindem parteneriatul în toate direcţiile şi să insistăm pentru o ordine globală bazată pe lege“, a declarat ieri cancelarul german Angela Merkel într-o conferinţă comună cu premierul Li.

Cei doi lideri au semnat o multitudine de acorduri de afaceri, scrie Reuters.

„Suntem amândoi pregătiţi să contri­buim la stabilitatea în lume“, a spus şi Li.

Cu Trump denunţând în campania electorală acordul internaţional de la Paris privind combaterea schimbărilor climatice, China şi UE se apropie tot mai mult spre o colaborare în acest domeniu, însă sunt la foarte mare distanţă în ceea ce priveşte politica economică.

Companiile europene, inclusiv cele germane, acuză discriminarea de care se lovesc pe piaţa chineză, explică Handelsblatt. Nemţii, dar şi companii şi guverne din alte state vor o soluţie europeană pentru protejarea afacerilor europene de achiziţiile chineze.

Producătorii de oţel vor preţuri corecte la importurile ieftine de oţel chinezesc subvenţionat. În urmă cu un an, aţâţată de unele dintre cele mai mari companii europene, de Parlamentul European şi de guvernul italian, Comisia Europeană şi-a făcut planuri de bătaie pentru ceea ce părea o ciocnire inevitabilă cu China.

Problema a fost cererea Beijingului de a-i fi acordat de către Organizaţia Mondială a Comerţului statutul de economie de piaţă, care ar da producătorilor chinezi mai multă forţă să inunde pieţele europene cu oţel, textile şi chimicale subvenţionate. Europei i-ar fi mai greu să suprataxeze importurile ieftine, sub preţul producţiei, din China.

Însă cele două părţi au reuşit să se abţină de la a trage primele focuri - un armistiţiu firav de care premierul Li încearcă să profite acum.

În 2015 şi 2016, multe dintre marile companii europene au cerut CE să nu cedeze insistenţelor Chinei. Italia a devenit principalul aparător al industriei tradiţionale europene, cu ministrul comerţului Carlo Calenda avertizând Europa să nu se „dezarmeze unilateral“ prin recunoaşterea Chinei ca economie de piaţă. În urmă cu un an, PE a votat cu o majoritate covârşitoare să nu facă acest lucru.

Însă Comisia a descoperit că este greu să spună „nu“ Beijingului. Avocaţii părţii europene au găsit că, potrivit regulilor OMC, Chinei ar fi trebuit să-i fie acordat automat statutul de economie de piaţă la sfârşitul anului 2016 pentru că au trecut 15 ani de la aderare.

Deloc surprinzător, statele UE nu au făcut front comun în această problemă. Ţări pentru care comerţul liber este important, pre­cum Marea Britanie şi Suedia au aver­ti­zat că penalizarea importurilor ieftine din Chi­na n-ar face decât să scumpească ma­te­rii­le prime folosite de uzinele europene, pro­­du­cători care aduc valoare adăugată mai mare.

În cele din urmă, CE a propus un compromis netestat. În noiembrie, Comisia a anunţat că va renunţa la diferenţierea legală dintre economia de piaţă şi economia planificată şi că va aplica o nouă metodologie antidumping care tratează egal toate ţările. Noua abordare ar aduce industriilor europene o oarecare protecţie. Însă nimeni nu ştie cum va funcţiona această strategie. Strategia veche era mai directă. Sub regulile OMC, dacă o autoritate de reglementare suspecta că o economie planificată cum este China aduce produse subvenţionate în Europa, poate folosi un preţ comparativ pentru acelaşi produs dintr-o ţară terţă cu statut de economie de piaţă şi stabili taxe de import. Acest lucru nu va mai fi posibil.

În schimb, CE va elabora rapoarte de ţară pentru anumiţi parteneri comerciali în care se va arăta dacă factorii de producţie, cum ar fi electricitatea şi preţurile terenurilor, sunt subvenţionate inechitabil şi în ce măsură. Aceste analize vor deveni noua bază pentru calculele antidumping.

Washingtonul nu recunoaşte statutul Chinei de economie de piaţă şi recurge la modelul vechi de răspuns. Beijingul a atacat în justiţie UE şi SUA. Din perspectiva SUA, Europa a stabilit un precedent neinspirat.

„UE crede că este o chestiune care ţine de China şi Europa, dar va deveni o problemă UE-SUA“, spune Alan Price, avocat comercial de top din SUA.

Ieri, Merkel a făcut clar că vrea ca discuţiile UE cu China despre un acord de investiţii să progreseze rapid ca precondiţie la orice negocieri privind liberalizarea comerţului.

După eşecul discuţiilor cu Trump din Sicilia, pentru Merkel, care urmăreşte un nou mandat de cancelar, este important să se concentreze pe cooperarea cu Beijingul.

Ea a insistat că China trebuie să-şi deschidă pieţele şi că firmele germane pre­zen­te acolo trebuie lăsate să-şi desfăşoare ne­în­gră­dit operaţiunile. Cancelarul a vorbit şi de protejarea drepturilor omului în China.

În schimb, Li a evocat o soluţie  la care s-a ajuns, după negocieri lungi, în privinţa cotelor de maşini electrice pe care producătorii germani le pot vinde în China. În era protecţionismului lui Trump, Beijingul încearcă să dea Chinei imaginea unui campion al globalizării. Rar Germania şi China au avut mai mare nevoie una de alta ca acum.

China apreciză predictibilitatea şi stabili­tatea, mai ales într-o regiune care a devenit extrem de importantă pentru investiţiile sale - doar un exemplu, o companie chineză este nu de mult timp cel mai mare acţionar al Deutsche Bank, cea mai mare bancă ger­mană, care în schimb va finanţa proiectul comercial transcontinental Noul Drum al Mătăsii al Chinei.

Dacă Rusia consideră UE şi NATO rivali care trebuie dezmembraţi, China vede integrarea europeană ca pe ceva ce trebuie încurajat, iar în Europa un eventual rival, dar improbabil, multipolar al SUA.

Pentru a reda o imagine despre ce înseamnă China pentru comerţul mondial, trebuie spus că acolo sunt produse 90% din telefoanele mobile inteligente, 80% din computere şi 60% din televizoare, scrie Handelsblatt. Autorităţile şi ministerele încearcă să încurajeze companiile şi întreprinzătorii să înveţe de la firmele străine.

CE are pe rol 17 anchete antidumping şi trei anchete antisubvenţii contra Chinei.

„China este încă departe de o economie de piaţă“, indiferent de orice ar spune liderii ţării, a afirmat comisarul european al comerţului Cecilia Malmstrom.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi Bani mai mulţi, muncitori asiatici sau program flexibil? Cea mai bună soluţie a angajatorilor pentru lipsa de meseriaşi

Aduc sudori din Vietnam sau bucătari din Nepal, oferă program flexibil angajaţilor, publică salariile oferite în anunţurile de angajare, investesc în şcoli profesionale şi speră să îşi fidelizeze angajaţii astfel încât fenomenul migraţiei externe a meseriaşilor să se diminueze.

vezi continuarea
ZF.ro
SURPRIZĂ majoră: Ce salariu câştigă o casieră de la Kaufland SURPRIZĂ majoră: Ce salariu câştigă o casieră de la Kaufland
S-A TERMINAT cu ”Prima Casă”. Teodorovici anunţă schimbări MASIVE la program. Cine va mai primi banii
ProMotor.ro
A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI! A doua ţară din Europa care RENUNŢĂ LA LIMITA DE VITEZĂ DE 130 KM/ORĂ PE AUTOSTRĂZI!
CEL MAI CĂUTAT LOC DE MUNCĂ din România. Se obţine uşor, iar SALARIILE DEPĂŞESC 1000 DE EURO!
Dacă trece această lege, toţi şoferii vor plăti amenzile imediat ce le primesc!
Descopera.ro
MASACRUL pe care autorităţile române îl ţin la secret. Zeci de mii de români au fost UCIŞI atunci de ruşi MASACRUL pe care autorităţile române îl ţin la secret. Zeci de mii de români au fost UCIŞI atunci de ruşi
Ce face ca un BĂRBAT să fie ATRACTIV pentru o femeie. S-a cercetat serios, iar rezultatul este surprinzător
Este cel mai mare FURT din istorie? Un AISBERG a fost furat cu totul, însă asta nu este cel mai ŞOCANT
Go4it.ro
PERICOL pentru toţi utilizatorii de Windows! O aplicaţie care se găseşte instalată pe majoritatea computerelor poate permite hackerilor să te SPIONEZE PERICOL pentru toţi utilizatorii de Windows! O aplicaţie care se găseşte instalată pe majoritatea computerelor poate permite hackerilor să te SPIONEZE
LOVITURĂ gravă pentru HUAWEI. SAMSUNG S10 are cameră mai bună decât telefoanele sale de top!
GALAXY S10: cât costă şi de unde îl poţi cumpăra în ROMÂNIA. De data aceasta SAMSUNG a cam exagerat cu preţurile
Csid.ro
Ginecolog – cum decurge un consult de rutină Ginecolog – cum decurge un consult de rutină
Instagram şi efectele sale negative, din punct de vedere psihologic
Secreţia vaginală: când indică anumite boli

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.