A început businessul cu 6.000 de lire, iar acum câştigă de 40 de ori mai mult

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 21 ianuarie 2016 825 afişări

A început businessul cu 6.000 de lire, iar acum câştigă de 40 de ori mai mult

Tom Cridland, în vârstă de 25 de ani, a început un business în domeniul vestimentar imediat după terminarea facultăţii.

El a apelat iniţial la tatăl lui, CEO al unei companii ce comercializează sisteme de iluminat, dar acesta a refuzat să îi dea bani; Cridland a apelat atunci un credit pentru start-up-uri în valoare de 6.000 de lire sterline.

Cu ajutorul prietenei sale Debs Marx, care se ocupă de aspectul financiar al afacerii, Cridland a reuşit să obţină venituri de aproape 250.000 de lire sterline în 2015. La începutul acestei săptămâni, el a deschis primul magazin în Londra, într-un cartier select.

Succesul lui Cridland se datorează faptului că oferă o garanţie de 30 de ani pentru hainele sale: dacă acestea se rup sau se decolerează, ele pot fi restaurate gratuit de companie. Actori cunoscuţi precum Daniel Craig sau Ben Stiller s-au arătat încântaţi de idee, fiind surprinşi purtând pantalonii vânduţi de Cridland.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/a-inceput-businessul-cu-6-000-de-lire-iar-acum-castiga-de-40-de-ori-mai-mult-14974128
14974128
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Florin Cîţu promite salarii mai mari. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.