12 greşeli care îţi golesc portofelul în vacanţă şi cum să le eviţi

Autor: Ioana Matei Postat la 28 septembrie 2025 3970 afişări

12 greşeli care îţi golesc portofelul în vacanţă şi cum să le eviţi

Din când în când, greşelile de călătorie pot duce la aventuri şi experienţe spontane, dar cel mai adesea ele doar te costă bani. Pentru a te ajuta să eviţi capcanele, am alcătuit o listă cu cele mai mari 12 greşeli financiare pe care le faci atunci când călătoreşti. Aceste greşeli îţi pot reduce serios bugetul fără să îţi dai seama, aşa că evită-le dacă vrei să călătoreşti mai mult şi să experimentezi mai multe, scrie platforma worldwideschooling.com. 

1. Călătoria în sezon de vârf

Una dintre cele mai mari greşeli pe care le poţi face este să călătoreşti în plin sezon turistic. Nu doar că destinaţiile sunt mai aglomerate, dar şi costurile cresc considerabil.

2. Rezervările de zboruri în cele mai scumpe zile

În general, marţea, miercurea şi sâmbăta sunt cele mai ieftine zile pentru a zbura. Duminica este, de regulă, cea mai scumpă.

3. Schimbul valutar la aeroport

Cursurile de schimb sunt dezavantajoase, iar taxele suplimentare pot fi mari.

4. Retragerile de bani de la bancomatele din aeroport

De obicei implică taxe ascunse şi un curs de schimb slab.

5. Alegerea exclusivă a pachetelor de vacanţă

De multe ori, rezervările separate la hoteluri şi companii aeriene sunt mai avantajoase.

6. Mâncatul în zonele turistice

Restaurantele de lângă obiectivele mari au preţuri exagerate, fără ca mâncarea să fie neapărat mai bună.

7. Lipsa unei asigurări de călătorie

Mulţi călători omit să îşi facă asigurare. Orice problemă medicală minoră sau bagaj pierdut se poate transforma într-o cheltuială uriaşă.

8. Supraîncărcarea bagajului

Taxele pentru bagajele suplimentare sau prea grele pot ajunge să coste cât jumătate din biletul de avion.

9. Neutilizarea transportului public

Taxiurile sau serviciile de ride-sharing din aeroport pot dubla cheltuielile. În majoritatea oraşelor mari, trenul sau autobuzul sunt rapide şi ieftine.

10. Ignorarea roamingului şi a costurilor pentru internet

Mulţi turişti uită să îşi activeze un pachet de date sau să cumpere o cartelă locală, iar factura la telefon poate fi şocantă.

11. Neplanificarea atracţiilor cu bilete limitate

Dacă nu rezervi online din timp bilete pentru muzee, galerii sau obiective populare, rişti să plăteşti mai mult la faţa locului sau să nu mai găseşti locuri.

12. Lipsa unui buget zilnic

Fără un plan de cheltuieli, micile sume pentru cafele, gustări sau suveniruri se adună şi îţi pot depăşi bugetul fără să îţi dai seama.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.