100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Gabriela Dumitru, cluster head south CEE sales and business development, Mastercard Advisors

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 03 august 2019 254 afişări

„Deşi biroul meu este în Bucureşti, acest lucru e doar o formalitate având în vedere că în fiecare săptămână sunt prezentă în jur de 2-3 zile într-una dintre pieţele de care mă ocup.”

100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Gabriela Dumitru, cluster head south CEE sales and business development, Mastercard Advisors

Gabriela Dumitru coordonează activitatea din 14 ţări – România, Ungaria, Slovenia, Croaţia,  Grecia, Cipru, Malta, Serbia, Kosovo, Macedonia, Bosnia, Albania, Bulgaria şi Muntenegru – fiind responsabilă de relaţia cu clienţii în ţările respective.

Mastercard Advisors, divizia de consultanţă a Mastercard, furnizează proiecte de consultanţă atât pentru bănci, cât şi pentru companii din alte domenii de activitate. „Rolul meu în echipă este de a conduce activitatea de business development pentru toate liniile de business ale Mastercard Advisors, care includ atât servicii de consultanţă, cât şi de acces la platforme de servicii inovatoare şi de suport în execuţie”, explică ea. După experienţa de aproape cinci ani dobândită în consultanţa generală în management, a ales să se specializeze pe o industrie. Spune că un moment cheie a fost cel de acum cinci ani, când s-a alăturat echipei Mastercard Advisors România, „mişcare care mi-a oferit această nevoie de a mă nişa pe un anumit segment”. În primii doi ani s-a ocupat de partea de execuţie propriu-zisă a proiectelor de consultanţă, iar ulterior s-a orientat spre partea de business development. Gabriela Dumitru a absovit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE, iar în prezent este în ultimul an al unui MBA la universitatea Sheffield din Marea Britanie.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.