“Vara, tipii cu greutate pleaca la mare/Tranzactiile in locul lor le fac asistentii/De-asta pietele prospera cand e-afara soare/Si bat recorduri cu-atata usurinta./Traderii de rand urca in cariera/Pe cand expertii se prajesc la soare/Iar faima lor creste odata cu piata/Spre piscuri deseori ametitoare./Acesta-i deci modelul sezonier la bursa/Si bine-ar fi sa-l tinem minte/Caci piata parca alearga-acum la cursa/Dar in septembrie se duce tot de rapa.”

Versurile de mai sus ii apartin lui Michael Silverstein, fost senior editor la Bloomberg Financial News, care a publicat in ultimii ani diverse poeme satirice pe teme financiare. MarketWatch scrie ironic ca versurile de mai sus probabil au fost scrise inainte de luna iunie, cand nimic nu prevestea frenezia perversa de acum a pietelor, cand pare ca toata lumea face short selling, adica pariaza pe o viitoare scadere a actiunilor. Martea trecuta, contractele cu optiuni pe actiuni la bursa din New York ajunsesera la cifra record de 22,9 milioane, cu 2 milioane mai mult decat la fostul record din 8 noiembrie trecut, iar proportia intre pariurile pe scadere si cele pe cresterea actiunilor a fost de 1,28 la 1, preferinta pentru primele fiind constanta de la sfarsitul lui iunie incoace.

Numai ca tot martea trecuta, Comisia Federala pentru Operatiuni Bursiere (Securities and Exchange Commission - SEC) a dat un ordin de urgenta ce ar trebui sa intre in vigoare la 21 iulie, prin care interzice o anumita tehnica de short selling agresiv impotriva a 17 mari grupuri financiare deja afectate de criza financiara ori in pericol de a fi afectate - de la Citigroup, Goldman Sachs, Morgan Stanley, JP Morgan Chase si Merrill Lynch pana la Barclays si BNP Paribas - precum si impotriva celor doua mari institutii de finantare a creditelor ipotecare din America, Fannie Mae si Freddie Mac, in cazul carora valoarea actiunilor s-a prabusit cu circa 80% de la inceputul anului.

A gasit cumva SEC in acesti speculatori adevaratii vinovati pentru criza financiara ce se extinde de la o banca la alta? Poate ordinul SEC sa opreasca manevrele speculatorilor si astfel sa salveze onoarea si bilantul contabil al bancilor incluse pe lista? Cei mai multi comentatori inclina sa creada ca nu e vorba nici de una, nici de alta, ci de o incercare cam disperata de a opri adevarul financiar sa iasa la lumina - fiindca daca niste traderi de fonduri speculative mizeaza pe scaderea pretului unor anumite actiuni, o fac pentru ca intr-adevar cred ca acele actiuni au motive reale sa scada. In cazul de fata, e vorba de portofoliile nesanatoase create pe seama creditelor ipotecare, dar nu numai de ele, ci de intreaga politica de impachetare a riscurilor dusa de banci si care pana acum a facut ravagii in industria financiara din SUA si din Europa. Cu un an in urma, primele analize vorbeau de reduceri ale valorii contabile a activelor bancare cu un total de 400 de miliarde de dolari din cauza creditelor neperformante; in decembrie, estimarea a crescut la 800 de miliarde, pentru ca acum, un raport de analiza al fondului speculativ Bridgewater Associates sa vorbeasca de 1.600 de miliarde de dolari (circa o mie de miliarde de euro). Raportul afirma ca e improbabil ca bancile sa genereze suficient capital ca sa acopere pierderile si, inca mai alarmant, sustine ca proportia creditelor de nerecuperat provenite din piata primara, adica a debitorilor in principiu cat se poate de solvabili, e mult mai mare decat se crezuse. Mai exact, daca 90% din pierderile de pe urma pietei ipotecare secundare (cu risc ridicat) au fost deja eliminate din contabilitate, pierderile aduse de creditele pe piata primara ar urma sa ajunga la 500 de miliarde de dolari.

Preocuparea SEC pentru speculatorii care fac pariuri pe viitoare caderi ale actiunilor poate aminti de figura legendarului trader Jesse “Laurie” Livermore, cel ce a facut short selling inainte de declansarea in 1929 a Marii Crize, fiind ulterior acuzat ca a grabit prabusirea burselor prin tehnica sa (care, de altfel, l-a imbogatit cu 100 de milioane de dolari exact pe seama crizei). Numai ca lucrurile sunt mai complicate decat si-ar dori SEC. Tehnica agresiva de short selling incriminata de SEC (vanzarea de actiuni fara ca ele sa fi fost in prealabil imprumutate de la brokeri) se practica de mult, numai ca ilegalitatile sunt greu de dovedit si eforturile de prindere a vinovatilor ar putea sa nu insemne decat un plus zadarnic de cheltuieli de timp si de bani.

Mai important decat aceasta e insa faptul ca o protejare selectiva a marilor grupuri financiare poate dezechilibra piata, indreptandu-i pe speculatori spre bancile de dimensiuni medii - si in orice caz pune problema de principiu a justetei unei interventii administrative in mersul pietei. Problema s-a pus din plin pe tot parcursul de pana acum al crizei, de fiecare data cand autoritatile au anuntat cate o masura pe care au prezentat-o ca necesara pentru stapanirea crizei. De pilda, cand Rezerva Federala a eliberat de urgenta lichiditate in folosul bancilor care nu o mai puteau obtine din alta parte, cand presedintele Bush si Trezoreria au decis sa inghete pe cinci ani dobanda la creditele ipotecare pentru americanii amenintati cu evictiunea si cand Fed a orchestrat, in primavara, preluarea de catre JP Morgan Chase a bancii Bear Stearns, amenintata de colaps. Ori cand, in Europa, statul britanic a preluat administrarea bancii aproape falite Northern Rock, iar autoritatea monetara daneza a oferit garantii de lichiditate de circa 100 de milioane de euro bancii Roskilde, pentru a o feri de efectele expunerii pe piata creditelor imobiliare.

“Pe termen scurt e clar ca guvernele incearca sa salveze institutii financiare aflate in dificultate, acordandu-le bani mai usor decat ar face-o in mod normal”, comenteaza Eugen Radulescu, consilier al guvernatorului BNR. “Pe termen scurt, astfel de masuri au un efect benefic, pentru ca prabusirea unor asemenea institutii ar arunca lumea financiara intr-un adevarat haos. Eu, sa fiu in locul lui Ben Bernanke, nu stiu daca as fi avut indrazneala sa fi intervenit in acest fel in care a facut-o.”

Referirea la presedintele Rezervei Federale n-are in vedere numai curajul de a implica banca centrala a SUA in asemenea operatiuni, ci si un impact de alt gen asupra pietei. Comentatorii cu o ideologie a pietei libere mai ferma decat cea a actualilor oficiali ai administratiei (paradoxal) republicane au protestat de fiecare data: daca e vorba de cadrul strict al politicii monetare, unde Fed si-a facut datoria pe cat posibil, reducand succesiv dobanzile, foarte bine, dar de ce trebuie statul sa salveze niste banci lacome si niste datornici imprudenti? Controversa a devenit si mai aprinsa cand dominoul creditelor pierdute a ajuns la Fannie Mae si Freddie Mac, coloana vertebrala a pietei ipotecare americane, institutii care nu doar ca detin sau garanteaza aproape jumatate din totalul creditelor de profil, dar prin tranzactiile cu ipoteci si instrumente financiare bazate pe ipoteci asigura mare parte din lichiditatea acestei piete. E drept, analistii n-au tratat cu aceeasi masura salvarea unei banci ca Bear Stearns, unde politicilor imprudente de creditare li s-a adaugat frauda (vezi cazul arestarii a doi administratori ai unor fonduri speculative ale bancii) si sustinerea unor institutii atat de importante pentru mersul intregii economii americane precum Fannie Mae si Freddie Mac.