Cel mai recent trimestru al Microsoft arată clar că, în era inteligenţei artificiale, „moneda” strategică a industriei cloud este capacitatea. Pentru a ţine pasul cu explozia cererii de putere de calcul şi infrastructură, compania a investit masiv - aproximativ 35 de miliarde de dolari - în extinderea resurselor necesare pentru a susţine viitoarea economie bazată pe AI.

Cloudul încă vinde promisiunea „lipsei de greutate”, însă cel mai recent trimestru al Microsoft a avut un impact puternic. Aproape că puteai auzi zumzetul staţiilor electrice în fundalul conferinţei cu investitorii - o recunoaştere tăcută că
softwa­­re-ul a devenit infrastructură, iar blocajul nu mai este în cod, ci în energie. Compania care altădată extindea internetul prin soluţii inteligente ajunge acum să ţină pasul cu dezvoltarea reţelei energetice americane, conform unui material din publicaţia Quartz.

Rezultatele trimestriale au fost peste aşteptări: veniturile au crescut cu 18%, la 77,7 miliarde de dolari; profitul ajustat pe acţiune a fost de 4,13 dolari, peste previziuni; Azure a avansat cu aproximativ 40%; iar profitul operaţional a urcat cu 24%, la 38 de miliarde de dolari. Totuşi, în ciuda acestor cifre solide, acţiunile au scăzut cu aproximativ 3% în tranzacţiile dintr-o dimineaţă de joi, la publicarea rezultatelor.

Motivul a fost că trimestrul nu a fost definit de software, ci de infrastructură fizică. Aproximativ 35 de miliarde de dolari în investiţii - un record, în creştere cu 74% faţă de anul trecut - au mers către centre de date, transformatoare şi terenuri. Microsoft obişnuia să crească în ritmul software-ului: produse noi, utilizatori noi, profituri noi. Acum, limitele sunt materiale. Compania a avertizat că va continua să fie „restricţionată de capacitate până la sfârşitul anului fiscal”, o formulare greu de imaginat în perioada în care activitatea se baza doar pe licenţe software.

Transformatoarele, sistemele de răcire şi autorizaţiile de construcţie au devenit noile blocaje pentru creştere. Fiecare dolar câştigat din AI necesită un dolar investit în infrastructură. Nici măcar o companie evaluată la aproape 4 trilioane de dolari nu poate cumpăra energie electrică la comandă. Aşadar, atunci când perfecţiunea este deja inclusă în preţ, chiar şi o execuţie aproape impecabilă poate părea un eşec.

Cloudul nu mai este o metaforă; este un peisaj de staţii electrice, şantiere şi kilometri de fibră optică. Aşa arată politica industrială în versiune corporativă: capital, beton şi controlul asupra următorului strat de infrastructură globală.

Cu un deceniu în urmă, limita cloudului era imaginaţia; acum este infrastructura. Chiar şi cheltuielile record nu pot produce megawaţi peste noapte şi nici nu pot accelera obţinerea avizelor pentru staţii electrice. Pana scurtă a Azure, cu doar câteva ore înainte de publicarea rezultatelor - provocată de o „schimbare de configurare făcută din greşeală” - a părut metafora perfectă pentru o companie care îşi întinde propria infrastructură la maximum. Atunci când bilanţul tău arată ca PIB-ul unei ţări de dimensiuni medii, orice întrerupere pare un test de stres.

Legile fizicii sunt inevitabile. Odată cu fiecare implementare AI, creşte şi povara infrastructurii: echipamente suplimentare, soluţii de răcire şi conexiuni extinse la reţea. Fiecare avans în performanţă implică şi un consum energetic mai mare. Astfel, dincolo de tot discursul despre AI generativă, una dintre priorităţile strategice ale Microsoft rămâne asigurarea continuităţii operaţionale.

Promisiunea de 392 de miliarde de dolari

Cererea nu mai este speculativă; este contractuală. Obligaţiile comerciale restante ale Microsoft au ajuns la 392 de miliarde de dolari, în creştere cu 51% faţă de anul trecut. Iar această cifră nici măcar nu include angajamentul OpenAI de 250 de miliarde de dolari pentru Azure - un acord multianual care funcţionează ca o prognoză energetică mascată într-un parteneriat tehnologic. Împreună, acestea reprezintă sute de miliarde în sarcini de lucru viitoare - deja rezervate, dar încă neconstruite.

„Microsoft nu duce lipsă de bani, ci de capacitate”, a spus Jake Behan, şeful pieţelor de capital la Direxion. „AI erodează marjele... Dacă liderul cloud nu este imun, restul sectorului ar trebui să fie atent.” Observaţia lui este mai mult diagnostic decât critică: scalarea inteligenţei costă acum bani reali şi metal real. Traderii, adaugă el, „nu doar tolerează cheltuielile masive de capital - le cer. Iar în ciuda eforturilor Microsoft, nici măcar un trimestru de 35 de miliarde nu este suficient pentru apetitul AI.”

Planul companiei de a-şi dubla capacitatea centrelor de date în doi ani seamănă mai degrabă cu un calendar industrial decât cu o ambiţie. „Anul fiscal 2026 rămâne adevăratul punct de inflexiune pentru creşterea AI”, au scris analiştii de la Wedbush, prezicând că Microsoft va intra în clubul companiilor de 5 trilioane de dolari odată ce infrastructura va ţine pasul cu cererea. Argumentul pe care tot mai mulţi investitori îl acceptă: cel mai sigur mod de a-ţi apăra cota de piaţă este să construieşti excesiv. În viziunea Wedbush, investiţiile masive în infrastructură nu sunt opţionale, ci fundamentale - preţul conducerii într-o cursă a înarmării în care viteza de construire dictează cota de piaţă.

Microsoft a bifat tot ce trebuia - al 13-lea trimestru consecutiv de profit pe acţiune peste estimări, creştere de două cifre, perspective solide - iar acţiunile au scăzut. Când companiile se comportă ca utilităţi, dar sunt evaluate ca unicorni, chiar şi execuţia perfectă pare vulnerabilă. Declinul acţiunilor nu a fost un semn de nesiguranţă, ci un efect natural al presiunilor.

Şi, deşi marjele se resimt sub presiunea costului de capacitate, nu cedează. Bryan Hayes, strateg senior la Zacks, a declarat: „Vedem în continuare o comprimare a marjelor care în trecut părea nesustenabilă, însă şprofitul operaţional de 38 de miliardeţ arată clar eficienţa operaţională a Microsoft şi abilitatea de a transforma creşterea veniturilor în profit, în ciuda investiţiilor agresive în cloud şi AI.”

Cu toate acestea, paradoxul persistă. Microsoft a bifat tot ce trebuia - al 13-lea trimestru consecutiv de profit pe acţiune peste estimări, creştere de două cifre, perspective solide - iar acţiunile au scăzut. Când companiile se comportă ca utilităţi, dar sunt evaluate ca unicorni, chiar şi execuţia perfectă pare vulnerabilă. Declinul acţiunilor nu a fost un semn de nesiguranţă, ci un efect natural al presiunilor.

Ceea ce ascund aceste cifre este o transformare profundă. Microsoft nu mai vinde doar software; vinde capacitate - măsurată în rackuri, megawaţi şi latenţă. Portofoliul de comenzi reprezintă bani reali, dar este şi un test al limitei fizice: dacă vreo companie poate să-şi extindă infrastructura suficient de repede pentru a ţine pasul cu cererea digitală.

Preţul dezvoltării accelerate

Dacă Microsoft era cândva simbolul eficienţei economiei digitale, astăzi oglindeşte ineficienţele lumii fizice. Marja brută a scăzut pe măsură ce costurile cu GPU-urile, construcţia şi consumul de energie au crescut mai repede decât vânzările. Inovaţia rămâne profitabilă, dar eleganţa scalării s-a evaporat.

Acest cost se vede pe mai multe fronturi. Fiecare nouă regiune AI presupune contracte pe termen lung pentru energie şi drepturi de utilizare a apei; fiecare campus de centre de date depinde de o reţea locală care nu a fost gândită pentru sarcini exponenţiale. Lanţul de aprovizionare care susţine acest efort - cipuri, sisteme de răcire, fibră optică - seamănă mai puţin cu un ecosistem tech şi mai mult cu o infrastructură de utilităţi modernă. Hayes s-a uitat la cifre şi a văzut profituri reale, nu euforie tip dot-com, reflectate în bilanţ. „Revoluţia AI va fi susţinută de vânzări şi creştere a profiturilor”, spune el. „Nu suntem în anii ’90. Aici vorbim despre câştiguri reale, generate de companii cu resurse uriaşe.”

Microsoft ca proiect de infrastructură globală

Conducerea companiei pare să înţeleagă că viitorul nu va fi câştigat doar prin inovaţie, ci prin stăpânirea infrastructurii. Satya Nadella a redefinit misiunea Microsoft în jurul capacităţii: construirea fabricilor, a lanţurilor de aprovizionare şi a conexiunilor la reţea care fac posibilă inteligenţa artificială. Proiectele seamănă cu megainvestiţii naţionale - campusuri hyperscale în Iowa şi Suedia, parteneriate cu operatori energetici din sudul SUA, contracte care ajung până în anul 2030.

Redmond concurează la scară continentală pentru megawaţi, teren şi acces la reţea.

O economie a AI ancorată în oţel şi beton

Ironia este că această transformare pare atât nouă, cât şi familiară. Silicon Valley se mândrea odinioară cu „greutatea zero”, cu produse care se extindeau fără fabrici, profituri care soseau fără efort fizic. Astăzi, creşterea Microsoft arată precum un proiect masiv de lucrări publice.

Cloudul nu mai este o metaforă; este un peisaj de staţii electrice, şantiere şi kilometri de fibră optică. Aşa arată politica industrială în versiune corporativă: capital, beton şi controlul asupra următorului strat de infrastructură globală.

Este şi o formă de credinţă: investitori care sunt dispuşi să finanţeze o expansiune energetică de trilioane de dolari pornind de la premisa că inteligenţa, ca resursă, poate fi monetizată.    

Traducere şi adaptare: Oana Ioniţă