Cele mai inovatoare companii din Romania: Immochan

Autor: Roxana Cârcior, Florin Casota, Ioana Matei, Ioana Mihai-Andrei Postat la 18 decembrie 2017 87 afişări

Business Magazin a lansat cea de-a patra ediţie a catalogului dedicat inovaţiilor, care reuneşte 30 de poveşti despre inovaţii româneşti. Premiul pentru inovaţie în dezvoltare imobiliară a fost acordat Immochan România, pentru Quartier Coresi.

Tatian Diaconu, director general Immochan Romania, a spus:

„Eu cred că inovaţia este o stare de spirit, că se poate educa şi depinde foarte mult de alegerile pe care le facem în organizaţiile noastre. Că o companie care vizează într-adevăr lucruri măreţe, trebuie să-şi cultive în interiorul ei această aplecare către inovaţie şi este cazul nostru. În al doilea rând, un prieten îmi explica acum câţiva ani că orice idee cu potenţial revoluţionar va trece în mod categoric prin trei etape şi o primă etapă este faza de ridicol. Dovadă şi celebrul caz, cel al KODAK - ştiţi probabil că primul aparat foto digital a fost propus de un colaborator KODAK către boardul lui şi evident că boardul a avut această abordare ridicolă asupra propunerii considerând că este inacceptabil să te uiţi la fotografii pe o cameră digitală sau mai mult, mai rău, pe calculator. Fotografia era în esenţă imprimată pe hârtie foto produsă de KODAK.

A doua fază a unei idei revoluţionare este faza de periculos: păi staţi puţin, dacă noi suntem liderul mondial în hârtie fotografică, ce facem, ne distrugem propriul business, inventând un aparat foto digital? Nu, e periculos, prin urmare o aruncăm la gunoi. Au preluat-o alţii - cea de-a treia fază este momentul în care lucrurile devin evidente şi probabil că pentru dvs. astăzi este evident că trecerea de la aparatul foto tradiţional la smartphone sau cameră digitală nu mai are nevoie să fie demonstrată.

Prin aceleaşi trei faze am trecut şi noi cu proiectul de la Braşov: am fost ridicoli, în 2012, când ne-am prezentat la o întâlnire formală cu primăria şi în care, plini de energie, le-am spus că noi vrem să schimbăm soarta celor 100 ha ce stăteau în paragină în Braşov de ani buni. Ideea a părut ridicolă fiindcă li se mai propusese şi promisese între timp că vor fi făcute lucruri măreţe de dezvoltatori. Am devenit brusc periculoşi în momentul în care am început să avem idei şi le-am spus că ar trebui să gândim pe 20 de ani şi să ne imaginăm că nevoile, mai ales în zona de infrastructură, deşi era o zonă a Braşovului în care circulau în momentul 2012 câteva sute de maşini pe zi. Noi ne imaginam atunci că probabil vor circula în 10 ani 15.000 de maşini şi le-am cerut să lărgim drumurile şi să construim altele noi.

Inovaţia necesită foarte mult curaj şi mă bucur că cineva spunea la un moment dat că este doar o chestiune de optică dacă vrei să priveşti inovaţia ca pe un cost sau ca o investiţie - cei care o vor privi ca pe un cost, nu vor împinge atât de mult partea de inovaţie, cei care o vor privi ca pe o investiţie, vor avea şansa într-o bună zi să fie denumiţi chiar vizionari. Al doilea lucru despre inovaţie şi aici o să repet ce a spus colega mea, inovaţia de calitate este făcută în parteneriate de calitate pentru că oricât de deştepţi am crede noi individual că suntem - credeţi-mă că inteligenţa colectivă este mult mai puternică. Şi noi la Braşov am jucat un rol mai mult de integrator cu o oarecare viziune pentru că Immochan ştia să facă doar centre comerciale în anul 2012 - ne-am asociat în parteneriat cu oameni care ştiu să facă rezidenţial, ne-am asociat cu oameni care ştiu să facă office. Inovaţia înseamnă, de cele mai multe ori, să simplifici lucrurile şi nu să le complici. Inovaţia înseamnă să-ţi adresezi mereu întrebarea <Pentru cine o faci?> şi, de cele mai multe ori, răspunsul este acela că o faci pentru oameni.”

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companii,
romania,
Immochan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.